Cu "salvarea Ciprului", Uniunea Europeana s-a intrecut pe sine. Facuse deja destule pana in 2012, dar acum a spulberat toate barierele.

I-a nenorocit definitiv pe ciprioti, dar nu asta este noutatea: Grecia, Irlanda, Spania si Portugalia agonizeaza deja, dupa ce li s-au aplicat "planuri de salvare". In Cipru, insasi increderea in sistem a primit glontul de argint, direct intre ochi.

Dupa marea criza economica din 1929-1933, "New Deal"-ul aplicat in SUA de presedintele american Franklin Roosevelt a impus in toata lumea civilizata un principiu inviolabil: banii depusi in conturi sau depozite bancare sunt 100% siguri pentru deponenti, cu dobanda agreata in momentul depunerii.

Fondurile de investitii si bursele au ramas solutii alternative, pentru cei dispusi sa riste castiguri superioare dobanzilor bancare. Insa banii incredintati unei banci nu au fost niciodata pusi in discutie. Tratatele UE au preluat acest principiu, caruia i-au adaugat principiul liberei circulatii a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor.

Timp de exact 80 de ani, aceste principii au ramas cheia de bolta a sistemelor bancare din lumea libera. A venit insa fatidica zi de 24 martie 2013, cand ministrii de Finante ai statelor din euro-zona, reuniti in faimosul Eurogrup, impreuna cu cei 6 membri din Consiliul de Administratie al Bancii Centrale Europene, au schimbat totul.

Din 25 martie 2013, Europa a intrat intr-o alta realitate, care se defineste simplu astfel: banii depusi in banci nu mai sunt garantati. Presedintele Eurogrupului, ministrul olandez de Finante Jeroen Dijsselbloem, a avut chiar un moment de sinceritate, declarand public ca "metoda cipriota" (confiscarea partiala sau majoritara a unor depozite si conturi bancare) poate fi avuta in vedere si pentru viitor.

Dijsselbloem a retractat totul rapid, probabil