Mama e bătrână şi bolnavă, fiul ar munci dar nu îl angajează nimeni, pentru că nu aude * Ca să obţină o proteză auditivă trebuie să fie asigurat, iar ca să fie asigurat trebuie să muncească Poveşti triste se întâlnesc la tot pasul. Fiecare dintre noi are măcar o rudă, un vecin, o cunoştinţă care se zbate la limita supravieţuirii. Dar dacă s-ar face un clasament al sărăciei probabil că Nicuţa Trif şi Marian Zaharia (mamă şi fiu) ar lua coroniţă. Ar fi, de asemenea, pe primele locuri şi la capitolul boli, iar în ceea ce priveşte ghinionul în viaţă, cu siguranţă ar prinde podiumul. Probabil că povestea celor doi nu e cea mai tristă din lume. Dar parcă prea multe nevoi şi-au făcut culcuş sub acoperişul lor. Aveţi cel puţin două motive să citiţi povestea lor. Să vă bucuraţi că, oricât de greu aţi duce-o, se poate şi mai rău de atât. Şi să vă întristaţi. Din acelaşi motiv.

Câteva repere de trecut dureros

Nicuţa are 57 de ani. În urmă cu 55 de ani, părinţii săi naturali au dat-o spre adopţie. A crescut bine în noua familie, însă părinţii săi adoptivi acum nu mai sunt. S-a căsătorit la 19 ani, dar căsnicia sa nu a durat mai mult de cinci luni. Timp suficient, însă, pentru a face un copil. Aşa că, după divorţ, s-a ales cu familia pe care o are şi astăzi, adică fiul ei, Marian Zaharia (a primit numele tatălui, iar ea şi-a recăpătat numele de fată – aşa se explică diferenţa de nume din buletine). “Soţul meu nici nu l-a cunoscut pe Marian, am divorţat înainte să se nască el. Acum mă mai întâlnesc cu el, dar nu vrea să ştie de băiatul lui. El s-a însurat şi acum are o familie, o casă, când ne-am mai văzut mi-a tot povestit de fetele lui, de care e tare mândru”, spune Nicuţa.

Înapoi în prezent

70 de bani în portofel şi o cratiţă cu piure de cartofi. Este tot ce aveau Nicuţa şi Marian miercuri la prânz, când i-am vizitat în căminele de nefamilişti de pe str