Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane, deputat de Suceava, a anunţat, sâmbătă, că a revenit în PSD şi se delimitează de ultimele acţiuni publice ale liderului partidului, Remus Cernea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele executiv al Partidului Verde, Ovidiu Iane a participat, sâmbătă, la Consiliul judeţean al PSD Suceava.
Iane a declarat corespondentului MEDIAFAX că a decis să revină în PSD, partid în care s-a înscris în august 2012 pentru că doreşte să se delimiteze de ultimele acţiuni publice ale liderului PV, Remus Cernea.
El a spus că, formal, a fost membru PSD în toată perioada, în condiţiile în care, ca deputat, este membru al grupului PSD din Camera Deputaţilor.
Ovidiu Iane este şi delegat al organizaţiei PSD Suceava la Congresul PSD care se va desfăşura săptămâna viitoare.
În paralel cu Consiliul judeţean al PSD Suceava, sâmbătă, într-o ală locaţie din Suceava a avut loc Biroul Permanent Naţional al Partidului Verde, la care a participat deputatul USL Remus Cernea.
Cernea a spus că în cadrul şedinţei s-a discutat despre mobilizarea în vederea alegerilor europarlamentar, precizând că la alegerile din 2014 pentru Parlamentul European Partidul Verzilor europeni va avea o campanie electorală comună pentru toate ţările membre. Cernea a explicat că verzii europeni vor promova în toate ţările un set de teme comune din programul electoral, dar campania va conţine şi teme specifice fiecărei ţări. El a spus că va fi candidat al Partidului Verde pentru Parlamentul European, dar nu pe un loc eligibil.
Remus Cernea a mai spus că va propune ca pragul electoral la alegerile europarlamentare să fie stabilit la numărul minim de voturi pentru alegerea unui europarlamentar, ceea ce înseamnă un procent de 3,12 la sută, în condiţiile în care România va fi reprezentată de 32 de parlamentari în Parlamentul