Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele lui Musgociu, plusvaloare pentru bugetul Târgu-Mureşului

Publicat in Zi de zi - Mures, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Omul de afaceri Mircea Musgociu a fost de acord să dezvăluie, în interviul următor, culisele schimbului de terenuri cu Primăria Târgu-Mureş, subiect care s-a aflat de trei ori în mapele consilierilor locali, deocamdată fără happy-end pentru investitorul târgumureşean. De asemenea, Mircea Musgociu a făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte de business pe care le are în pregătire în municipiul Târgu-Mureş: un magazin Kaufland, un supermarket, un bloc de locuinţe pentru cadre medicale şi un bloc de locuinţe sociale.

Reporter: Care este povestea construirii magazinului Kaufland în locul Cooperativei „Solidaritatea” de pe strada Livezeni din Târgu-Mureş?

Mircea Musgociu: La „Solidaritatea” am început investiţia în 2006, atunci am purtat pentru prima dată negocieri cu Kaufland pentru un alt magazin în Târgu-Mureş. Apoi a venit criza şi politica lor de expansiune s-a modificat şi în urmă cu doi ani am reînceput discuţia cu ei pentru un magazin în Tudor. Va fi un magazin Kaufland atipic pentru că va fi cu parcare dedesubt şi magazin deasupra, un magazin foarte frumos, o investiţie mai mare decât în mod uzual, ceea ce înseamnă că ei apreciază Târgu-Mureşul şi poziţia pe care o vor avea lângă cel mai mare cartier din oraş.

Rep.: V-aţi aşteptat ca documentaţia să fie aprobată fără probleme de Consiliul Local?

M.M.: Totul a fost aprobat în mod normal pentru că este o investiţie pe care toată lumea o doreşte în Târgu-Mureş. Am fost plăcut impresionat şi mi s-a părut o stare de normalitate ca un astfel de proiect să treacă fără niciun fel de probleme în Consiliul Local.

Rep.: Recent aţi achiziţionat două foste centrale termice. Ce intenţionaţi să faceţi cu ele?

M.M.: Am achiziţionat două foste centrale termice, printr-o licitaţie publică. Iniţial ca o investiţie, ulterior conturându-se ideea de a face în locul lor un supermarket, respe

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 4 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 8 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 6 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 8 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 12 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 6 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 8 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°