Întrebarea vă este adresată dumneavoastră, cititorii noştri. Nu pentru a vă abate din drumul pe care vă aflaţi; al gândurilor obosite de tristeţea vieţii, ce, la un moment dat, nu vă mai aparţine; nu ne mai aparţine. Dar pe care ne-o dorim, cu toţii, liniştită. Eliberată de prea multele şi apăsătoarele semne de întrebare, rămase, în general, fără răspuns. Fiindcă răspunsurile îşi refuză, esenţialmente, rostul. Dar, mai presus de orice, ne încarcă de mâhnire. Poate chiar de vinovăţia de a nu le putea depăşi limitele proptitudinii şi fermităţii. Vine o vreme, însă, când realitatea trebuie tratată cu toată seriozitatea implicării. Aşadar, să revenim la întrebarea "mai e loc de speranţă?". Nu vom răspunde în locul dumneavoastră. Dar, luând în calcul gravitatea împrejurărilor sociale, economice şi politice, a scandalurilor de tot felul, devastatoare pentru toţi oamenii lipsiţi de o protecţie minimă din partea statului, insistăm să aflăm de la cititorii noştri - indiferent de statutul lor social, de apartenenţa etnică, religioasă, de vârstă sau sex - spre ce ne îndreptăm. Chiar dacă mulţi dintre dumneavoastră sau dintre noi au ajuns la marginea rezistenţei fizice, morale ori financiare. Chiar dacă vă este sau ne este încă bine. Vă propunem să-i lăsăm deoparte pe ai noştri politicieni, indiferent de coloratura în care se "drapează", din patru în patru ani, iar câteodată chiar mai des. Şi să privim lucrurile aşa cum sunt. O ţară sărăcită, cu oameni bolnavi din cauza neajunsurilor şi, implicit, a bolilor. În plus, au ajuns să se apere singuri în faţa stihiilor naturii, a inundaţiilor şi dezastrelor care nu-i ocolesc, fiindcă autorităţile locale, dacă nu şi-au pierdut credibilitatea, şi-au înstrăinat conştiinţa; cei mai mulţi îmbuibându-se din comisioanele vânzărilor de terenuri (care au aparţinut statului) către companii sau persoane fizice din afara graniţelor ţării. Ca