Unii politicieni ridică sprânceană la declaraţiile unor lideri ai PDL care acceptă aprioric faptul că ar fi posibilă o alianţă cu partide declarat de dreapta şi cu valori asemănătoare, în cazul în care ar ajunge să alcătuiască o majoritate.

Desigur, ziaristul trebuie să lămureasca chestiunea şi punctează: e vorba şi despre PNL, partid declarat de dreapta şi cu care acum se află pe poziţii de adversitate?

Constat însă că ridicările de sprânceană nu se întâmplă şi când e vorba de PSD. Din ce motive? Par a fi clare. Dacă dl Ponta e acum într-o coabitare care lasă impresia că ar fi depăşit colaborarea instituţională - aşa cum traduce şi presa, dar şi unii colegi de alianţă -, pentru aceşti politicieni cu sprânceana ridicată dl Ponta e “reevaluat”.

Personal nu voi cauţiona mesajele care una spun electoratului - între şi în campanii - iar alta îi pregătesc pe sub masă. Mi-e greu să cred (şi nici nu doresc) că vreun partid va face un scor mamut, de peste 50 la sută, aşa încât să îşi permită luxul de a guverna fără alianţe. În această situaţie, cred că fiecare partid va trebui să spună limpede şi transparent ce pune la cale. Nu după ce câştigă, ci în timp ce se pregăteşte să câştige. Să îşi declare, cu atat mai mult când e întrebat, alianţele pe care le poate accepta în cazul în care se află în situaţia de a forma majoritatea care preia puterea. Să declare la fel de limpede şi transparent care sunt limitele unei alianţe, care sunt proiectele comune, care sunt punctele divergente şi să îşi clarifice politicile publice, înainte să ajungă să ia decizii pentru cetăţeanul care trebuie să suporte toate schizofreniile politicii.

A fost cumva mai cinstită cooptarea lui Voiculescu, în 2004, la guvernare, fără să îi spui electoratului că eşti dispus să faci cu oricine alianţă ca să îţi asiguri majorităti confortabile? Există vreo scuză acceptabilă? A dat cumva r