washingtonpost.comOraşul Czestochowa, din sudul Poloniei, un loc important de pelerinaj pentru catolici găzduieşte, începând de astăzi, cea mai mare statuie din lume a papei Ioan Paul al II-lea. Statuia a fost inaugurată astăzi.
În timpul ceremoniei de inaugurare, statuia a fost binecuvântată de arhiepiscopul de Czestochowa, Waclaw Depo. "Statuia cântăreşte 10 tone şi măsoară 13,8 metri înălţime. Este mai înaltă decât cea din Chile, care măsoară 12 metri", a declarat Leszek Lyson, autorul proiectului şi proprietar al unui parc de la periferia Czestochowa, citat de Agepres.
Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică din 1978 până la moartea sa în 2005. Cunoscut pentru rolul său în prăbuşirea comunismului în Polonia, el a vizitat 129 de ţări în timp ce deţinea cea mai importantă funcţie în fruntea Bisericii Catolice.
Statuia din Czestochowa este construită în condiţiile în care o altă statuie de la Roma urmează să fie modificată pentru că nu-i seamănă fostului suveran pontif. În momentul în care a fost dezvelită în 2011, trecătorii au afirmat că seamănă mai mult cu dictatorul italian Mussolini decât cu fostul lider al Bisericii Catolice.
washingtonpost.comOraşul Czestochowa, din sudul Poloniei, un loc important de pelerinaj pentru catolici găzduieşte, începând de astăzi, cea mai mare statuie din lume a papei Ioan Paul al II-lea. Statuia a fost inaugurată astăzi.
În timpul ceremoniei de inaugurare, statuia a fost binecuvântată de arhiepiscopul de Czestochowa, Waclaw Depo. "Statuia cântăreşte 10 tone şi măsoară 13,8 metri înălţime. Este mai înaltă decât cea din Chile, care măsoară 12 metri", a declarat Leszek Lyson, autorul proiectului şi proprietar al unui parc de la periferia Czestochowa, citat de Agepres.
Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică din 1978 până la moartea sa în 2005. Cunoscut pentru rol