Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţă de 13 ani, cu grad de handicap, ajunsă la spitalul de arşi din Bucureşti

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

> Minora a suferit arsuri de gr. I şi II pe 30% din suprafaţa corpului, dar are un prognostic favorabil > Copilul se află de 8 ani în plasament la asistent maternal profesionist, accidentat la rându-i în urma exploziei unei centrale termice pe lemne

B.V., o fetiţă de 13 ani, din Fălticeni, a ajuns joi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti cu arsuri de gr. I şi II pe 30% din suprafaţa corpului, starea ei fiind ieri stabilă şi cu prognostic favorabil.

Copilul a căzut victimă unei explozii la centrala termică pe lemne, care s-a produs joi, în urma căreia au fost accidentaţi grav şi asistenta maternală în grija căreia se află, ca şi viitorul soţ al acesteia. Minora, împreună cu familia de plasament, se aflau la locuinţa din comuna Vadu Moldovei, când s-a produs explozia.

B.V. este un copil încadrat în grad de handicap, suferind de deficienţă funcţională accentuată. Din anul 2004 se află în sistemul de protecţie al judeţului Suceava, iar din 2005, în grija asistentului maternal profesionist din Fălticeni. Fetiţa provine dintr-o familie cu 6 fraţi, cu toţii beneficiind de măsuri de protecţie speciale. Părinţii sunt decedaţi, singura familie de care ştie fetiţa de 13 ani fiind cea a asistentului maternal care o creşte şi o îngrijeşte de 8 ani.

Nefericitul accident care a băgat minora în spital, cu arsuri, a obligat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava la o explicaţie privind conjunctura în care s-a petrecut deflagraţia şi condiţiile în se desfăşura plasamentul ei.

Aflăm că minora „este bine integrată în familia de plasament şi în comunitate, având o evoluţie favorabilă, asistentul maternal asigurându-i un climat stabil, optim unei bune dezvoltări psihoafective şi fizice. Asistenta maternală are doi copii, o fată studentă şi una căsătorită, iar soţul ei este decedat. Viitorul soţ, cu care asisten

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 20 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°