Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU JA. Sergiu Bilcea, consilier local municipal liberal

Publicat in Arad Online, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Scris de Adriana Barbu - „În politică şi administraţie mizez pe continuitate şi dialog” cu Sergiu Bîlcea despre impresia pe care şi-a făcut-o după primul an de mandat, despre bugetul municipal şi despre alegerile din PNL.

JURNAL ARĂDEAN. Sunteţi nou în administraţia publică. Ce impresie v-a lăsat, după aproape un an de mandat.

SERGIU BÎLCEA. Din păcate, una nu prea bună. Eu mi-aş dori ca, alături de colegii mei din USL, să particip activ la proiectele care vizează dezvoltarea Aradului. Din nefericire, nu văd o disponibilitate în acest sens din partea Puterii locale. Deşi sunt adeptul dialogului, nu există o relaţie normală cu reprezentanţii Puterii, care nu ţin cont de alte păreri. Deşi, dacă vor cu adevărat să aducă bani în Arad, ar trebui să ţină cont şi de părerile celor care aici sunt în Opoziţie, dar pe plan naţional se află la Putere.

Apropo de bani, cum caracterizaţi bugetul municipiului pe 2013?

SERGIU BÎLCEA. E un buget dezechilibrat, croit parcă pe anumite interese. Mie nu-mi place să mă joc cu cuvintele, dar parcă s-au alocat prea mulţi bani pentru spaţiile verzi, comparativ cu câţi au fost alocaţi pentru şcoli şi grădiniţe, de exemplu. Sunt lucruri evidente. Cei de la Putere au însă impresia că arădenii sunt proşti. Le spun că nu este aşa. Poate arădenii au o limită a suportabilităţii mai largă, dar proşti nu sunt. Iar asta se va vedea la vot, la următoarele alegeri locale.

Aţi pomenit cuvântul vot. La PNL se apropie alegerile pentru conducerea organizaţiilor judeţeană şi municipală. Cum vedeţi aceste alegeri?

SERGIU BÎLCEA. În primul rând, cred că vor fi nişte alegeri cât se poate de corecte. Îmi cunosc colegii şi ştiu că nici nu poate fi vorba despre altceva. Şi mi-aş dori ca, după alegeri, să văd o mai mare apropiere a organizaţiei municipale de cea judeţeană, pentru că aşa este firesc. Dacă doriţi o părere personală, atun

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 26 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 40 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum o ora
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°