Dorina Benţa este profesor pentru învăţământul preşcolar la Grădiniţa cu Program Normal din Hărănglab. Activează la aceeaşi unitate de învăţământ încă din anul 1989. Este foarte devotată meseriei şi vorbeşte cu foarte multă căldură despre copiii de la grădiniţă, despre munca depusă şi despre meserie, în general. “Dacă iubeşti copiii, vei face totul cu multă dragoste”, este de părere educatoarea.
Reporter: În ce an aţi făcut cunoştinţă cu acest domeniu?
Dorina Benţa: Lucrez în învăţământ din anul 1989. Am lucrat şapte ani ca profesor de limba franceză, care este hobby-ul meu. Mi-am dorit întotdeuna să ajung pe pământul francez să pot să vorbesc cu un francez adevărat iar dorinţa mi-a fost îndeplinită. Am lucrat apoi ca învăţătoare alţi şapte ani şi din anul 2002 sunt educatoare. Deci lucrez din anul 1989 la aceeaşi unitate pentru că sunt localnică şi nu am preferat să plec.
Rep.: Ce aţi preferat mai mult?
D.B.: Sinceră să fiu, îmi place şi munca de profesor şi cea de învăţător dar şi cea de educator pentru că, până la urmă, munca se face cu copiii. Însă, cel mai frumos este să lucrezi cu cei mai mici.
Rep.: Este şi cel mai greu?
D.B.: Da, este şi cel mai greu pentru că aici se pun bazele. Dacă nu punem cum trebuie temelia, atunci, evoluţia va fi una dezechilibrată, asemenea unei case care nu are o temelie solidă. În primul an de învăţământ, directoarea coordonatoare a zonei m-a întrebat “Cum rezişti aici?!”. I-am răspuns că nu aş fi crezut niciodată că va ajunge să îmi placă atât de mult să lucrez cu cei mici. Trebuie să menţionez faptul că este o mare diferenţă între munca depusă la nivel gimnazial şi la cel primar şi preşcolar. Nu poţi să îţi dai seama de acest lucru decât dacă le parcurgi pe toate. Munca de educator este cea mai frumoasă dar şi cea mai grea.
Rep.: Ce i-aţi sfătui pe cei care doresc să îmbrăţişeze această mese
