Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovacs Dora şi Cristian Şereş de la CS UNIO, medaliaţi cu bronz în finalele de la Deva

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 14 aprilie 2013 ·

La Deva s-au desfăşurat, sâmbătă, întrecerile finale ale Campionatului Naţional de judo U-21, la care au fost prezenţi şi doi sportivi de la CS UNIO Satu Mare, pregătiţi de antrenorul Terely Mihaly, Kovacs Dora şi Cristian Şereş, care au încheiat competiţia, fiecare, pe locul III. De remarcat este faptul că Dora este la a treia medalie de bronz cucerită în acest an, după cele de la U-18 şi U-23.

Kovacs Dora a obţinut bronzul la U-21 în cadrul categoriei -63 kg după următorul parcurs: primul tur liber; 2 – victorie prin ippon la o sportivă din Cluj; 3 – victorie prin ippon la o sportivă din Ploieşti; 4 – înfrângere pentru intrarea în finală cu o sportivă din Cluj (cap de serie); 5 – victorie prin ippon la o sportivă din Baia Mare. Cristian Şereş a câştigat medalia de bronz la categoria -60 kg după şase tururi, încheiate astfel: primul tur liber; 2 – victorie la un sportiv din Zlatna; 3 – înfrângere în faţa unui sportiv din Piteşti; 4 – victorie prin ippon la un sportiv din Roman; 5 – victorie prin ippon la un sportiv din Focşani; 6 – victorie la un sportiv de la Dinamo Bucureşti.

Tot la Deva ar fi trebuit să fie prezent şi un al treilea sportiv de la CS UNIO, Troba Helmut, care a obţinut calificarea după turneul de zonă, categoria -73 kg, însă acesta a lipsit din motive personale. Transportul la această competiţie a fost asigurat de Attila Pelcz, fostul mare campion de la CS UNIO. Urmează la sfârşitul săptămânii, tot la Deva, întrecerea finală de judo U-15, la care vor lua parte din partea CS UNIO sportivii Mercedes Czerlau şi Sabin Demian.

La Deva s-au desfăşurat, sâmbătă, întrecerile finale ale Campionatului Naţional de judo U-21, la care au fost prezenţi şi doi sportivi de la CS UNIO Satu Mare, pregătiţi de antrenorul Terely Mihaly, Kovacs Dora şi Cristian Şereş, care au încheiat competiţia, fiecare, pe locul III. De remarcat este

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 5 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°