Sângele circulă în corpul nostru prin artere şi vene. De starea acestora depinde sănătatea multor organe care pot suferi dacă nu sunt irigate corect sau suficient. Pentru a le descoperi, e bine să îţi faci anumite teste medicale. Specialistul Libertăţii, dr. Elena Mihai, îţi spune ce analiză trebuie să faci ca să poţi depista din timp eventualele afecţiuni. Sângele circulă în corpul nostru prin artere şi vene. De starea acestora depinde sănătatea multor organe care pot suferi dacă nu sunt irigate corect sau suficient. Pentru a le descoperi, e bine să îţi faci anumite teste medicale. Specialistul Libertăţii, dr. Elena Mihai, îţi spune ce analiză trebuie să faci ca să poţi depista din timp eventualele afecţiuni.
Analiza care te ajută la depistarea acestor afecţiuni se numeşte eco-Doppler. Este un examen imagistic ecografic al vaselor sangvine, combinat cu explorarea funcţională a circulaţiei sangvine în arterele şi venele respective cu ajutorul sistemului Doppler. În cadrul acestui examen se măsoară, de fapt, viteza sângelui prin vase. Dacă există cel puţin doi dintre factorii de risc cardiovascular - colesterol crescut, diabet, hipertensiune arterială sau tabagism - examenul trebuie făcut periodic, pentru a vedea dacă există o micşorare sau o lărgire a vaselor de sânge. În ce zone se poate face această investigaţie?
• La nivelul picioarelor, pentru depistarea arteritei (îngustarea arterelor), a flebitei sau a insuficienţei venoase.
• La nivelul abdomenului, pentru detectarea unui anevrism (o dilatare a aortei) sau o îngustare a acesteia.
• La nivelul membrelor superioare, pentru a descoperi dacă suferi de flebită.
• La nivelul gâtului, pentru a vizualiza micşorarea arterelor cauzată de plăci de aterom (grăsime), care pot genera accidente vasculare cerebrale.
Nu necesită nici o pregătire când este efectuat asupra membrelor superioare sau i