Un mopedist fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost rănit grav în urma unui accident produs sâmbătă în localitatea Peleş. Bărbatul, un localnic de 38 de ani, a condus imprudent mopedul, s-a dezechilibrat şi căzut pe partea carosabilă. Ianos D. a fost rănit grav în urma evenimentului rutier, fiind transportat cu ambulanţa la spital. Poliţiştii Biroului Rutier, ce au intervenit în acest caz, au stabilit că bărbatul nu deţinea permis de conducere de nicio categorie şi avea o concentraţie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au întocmit mopedistului dosar penal.
Un alt mopedist din Carei a fost depistat conducând un moped fără a avea permis de conducere. Este vorba de Francisc E., în vârstă de 29 de ani, care a fost identificat în trafic sâmbătă, după ora 17.00, în timpul unei acţiuni pe linie rutieră derulate de poliţiştii Postului de Poliţie Tiream şi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei. Tânărul conducea un moped pe DJ 108 M, deşi nu poseda permis de conducere de nicio categorie. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis.
De asemenea, pentru consum de alcool la volan, un alt şofer sătmărean a rămas fără permisul de conducere, în cazul său valoarea concentraţiei de alcool în aerul expirat fiind sub limita de la care fapta devine infracţiune. Bărbatul de 58 de ani, din Iojib, a condus autoturismul pe DN 1 C având o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un mopedist fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost rănit grav în urma unui accident produs sâmbătă în localitatea Peleş. Bărbatul, un localnic de 38 de ani, a condus imprudent mopedul, s-a dezechilibrat şi căzut pe partea carosabilă. Ianos D. a fost rănit grav în urma evenimentului rutier, fiind transportat cu ambulanţa la spital. Poliţiştii Biroulu