Venezuela îl alege duminică pe succesorul lui Hugo Chavez pe fond de puternice diviziuni, de incertitudini în ce priveşte viitorul "revoluţiei socialiste" şi de insecuritate. Favoritul scrutinului este Nicolas Maduro, pe care Hugo Chavez l-a desemnat încă din timpul vieţii sale cu misiunea de a-i prelua ştafeta ideologică. O analiză semnată de Matei Vişniec.

Campania electorală care a precedat scrutinul de duminică 14 aprilie a fost scurtă, doar zece zile, şi rămîne marcată înn primul rînd prin gradul de emoţie suscitat decît prin dezbaterea de ideri. Decedat pe data de 5 martie anul acesta, preşedintele Hugo Chavez a rămas figura ideologică dominantă a ţării, mai prezent ca oricînd în viaţa politică a Venezuelei, în special prin cel care se declară fiul său spiritual, Nicolas Maduro, dar şi printr-o întreagă echipă pe care a format-o. Partidul Socialist Unificat Venezuelean jură să continue "revoluţia" lansată de Chavez dar s-ar părea că doreşte totuşi instaurarea unei conduceri colegiale în viitor. Şi oricum este greu de imaginat că un nou lider ar putea, într-un timp scurt, să depăşească dimensiunea mitologică a lui Hugo Chavez.

Fost şofer de autobuz devenit sindicalist, Nicolas Maduro îi datorează întreaga carieră mentorului său, Hugo Chavez, inclusiv promovarea sa în unele funcţii importante precum cea de ministru al relaţiilor externe şi de vice-preşedinte. Gurile rele spun însă că el impresionează mai mult prin statura sa (un metru 90) şi prin mustaţa sa (o mină de aur pentru caricaturişti) decît prin coerenţa viziunii sale. Pentru a seduce însă electoratul venezuelian el n-a ezitat să "se dea în spectacol", să arate că are umor, să cînte la tambur sau să-i amuze pe alegători demonstrînd că ştie să fluiere ca o pasăre. Intr-o notă mai serioasă el n-a ezitat să-şi califice adversarul, pe Henrique Capriles, drept "moştenitor al lui Hitler". Can