Asociaţia Nevazătorilor – Filiala Braşov a avut o prima acţiune in acest an. Sâmbătă, de la ora 9.30, s-a desfăşurat concursul „Pe meridianele lumii”, un eveniment care, în premiera, a avut şi o secţiune dedicată copiilor nevazatori.
Emoţii pentru concurenţii nevăzători adulţi, emoţii pentru copiii nevăzători care şi-au depaşit barieia timidităţii şi au demonstrat că, susţinuţi de familie şi profesioniştii din domeniul protecţiei sociale, pot face faţă cu succes provocărilor.
Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţe pusă la dispoziţie de Crucea Roşie Braşov. Un rol important în organizarea concursului l-au avut voluntarii de la Crucea Roşie, care s-au implicat activ pentru ca această acţiune să fie o reuşită.
Concursul „Pe meridianele lumii” se organizeaza de câţiva ani la Braşov, dar de data aceasta numărul concurenţilor a fost neaşteptat de mare: 19 persoane nevăzătoare de diferite vârste au făcut ca acest eveniment în care sunt testate cunostinţe de cultură generală să fie diferit. De ce? Pentru că au fost întrebări cu un grad ridicat de dificultate. Pentru că la acest concurs juriul a fost exigent. Pentru că cei care nu au câştigat au spus că sunt mai motivaţi ca niciodata să se pregăteasca şi să câştige urmatoarea competiţie.
Trebuie menţionat faptul că doamnele nevăzătoare prezente la eveniment au participat la un concurs inedit: „Imaginea ta conteaza!”. Acesta a avut trei probe: proba de cultură generală, probă practică şi, interesant, o probă în care trebuia să fie compus un catren.
Virgil Lazăr, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Brașov şi membru în juriu, a declarat că „evenimentul reprezintă încă o ocazie pentru deficienţii de vedere de a-şi demonstra abilităţile aratând că imaginea de asistat social este o creaţie a celor care nu cunosc sau nu vor să cunoască adevărul despre aceste persoane“.
O surpriză plăcut