Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprul le propune străinilor care au pierdut trei milioane de euro să devină cetăţeni ai insulei

Publicat in Adevarul, duminică 14 aprilie 2013 ·

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat că ţara se pregăteşte să propună investitorilor străini care au pierdut trei milioane de euro sau mai mult să devină cetăţeni ai insulei mediteraneene.

„Investitorii nerezidenţi care deţineau depozite înainte de 15 martie 2013 şi au suferit pierderi în valoare de cel puţin trei milioane de euro vor fi eligibili pentru a cere cetăţenia cipriotă“, a declarat Anastasiades duminică, potrivit agenţiei France Presse.

Ciprul, aflat în pragul falimentului, a fost nevoit să accepte, în schimbul unui împrumut internaţional de 10 miliarde de euro, o serie de măsuri aspre, între care se numără şi reducerea drastică a sectorului său bancar, o sursă importantă de venit pentru insulă.

Cea mai mare bancă din Cipru este în proces de restructurare, a doua se află în curs de lichidare, iar deponenţii lor principali au suferit în mare măsură pierderi, într-o tentativă de a-i pune la contribuţie pe numeroşii investitori străini, mai ales ruşi, care operau prin Cipru.

Pentru „a ameliora prejudiciul suferit de comunitatea de afaceri rusă“, preşedintele a precizat că a prezentat guvernului său o serie de măsuri care urmează a fi validate.

Între timp, şeful băncii centrale cipriote a declarat, potrivit agenţiei Reuters, că este dispus să colaboreze cu guvernul pentru ca ţara să poată depăşi criza economică, dar a impus şi o condiţie, solicitând ca independenţa băncii pe care o conduce să fie respectată.

Panicos Demetriades, guvernatorul Băncii Centrale, este în prezent supus presiunilor, anumiţi oficiali cerându-i demisia. Săptămâna trecută, parlamentul cipriot a început o anchetă care îl vizează pe Demetriades.

Preşedintele Anastasiades a declarat, în acest context, că Demetriades este cel care trebuie să coopereze cu guvernul. „Sper să lucreze alături de noi în această direcţie şi să se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 2 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum 38 minute
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

Polonia reintroduce controale la frontierele cu Germania și Lituania, urmând exemplul altor țări din UE

Adevarul acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți că Polonia va reintroduce controale temporare la frontierele cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, în contextul creșterii tensiunilor legate de migrația ilegală.

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 4 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Controale ANAF: Fraudă de peste 1,3 milioane de lei cu monumente funerare, la o persoană fizică. S-a folosit de contul de Revolut pentru a evita verificările

HotNews acum 2 ore
Antifrauda ANAF s-a dus în control la o persoană fizică din județul Iași și a descoperit că în perioada 2019 – 2024, aceasta a realizat monumente funerare pentru diverse persoane, încasând sumele pentru serviciile oferite în conturile bancare person

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții Atlantic Council

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut marți la Palatul Victoria o întrevedere cu o delegație a Atlantic Council. La discuții au participat și vicepremierul Cătălin Predoiu, precum și șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca. Din parte

Parchetul ICCJ - 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şi moldoveni / În 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei, şi-au stabilit domiciliul fictiv 7000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de percheziţii au loc marţi dimineaţă la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice, într-un dosar vizând o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o prim

FOTO A sosit Politic! Dennis, primul gol la FCSB

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dennis Politic, 25 de ani, a înscris pentru prima dată în tricoul FCSB-ului, marcând al doilea gol roș-albastru în victoria din , scor 3-1. Ovidiu Perianu Juri Cisotti Echipa de start a FCSB-ului (4-2-3-1) FCSB în a doua repriză

Vremea

București
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°