Săptămâna trecută, televiziunile au înroşit microfoanele vorbind de cazul fostei greviste a foamei, Cristina Anghel, ajunsă senator de Dolj, după ce nu a avut curajul să candideze la ea acasă, în Olt. Cert este că femeia, după ce a stat nemâncată două luni motivând că face acest gest de sacrificiu pentru toţi dascălii din România care nu-şi primiseră creşterea de 50% a salariilor pe care o promisese guvernul Tăriceanu, a început să-şi vadă interesul.

Sincer, am crezut şi eu atunci că este un fel de simbol cum rar se mai întâlneşte în ziua de azi, dar când am văzut-o candidând la borcanul cu miere mi-a mai trecut admiraţia. După ce am văzut-o şi pe ecranele lui Dan Voiculescu, mi-am zis că nu e de-a bună. De atunci, a început să-şi aranjeze problemele, că doar nu răbdase degeaba. Şi-a băgat fata în ministerul educaţiei în urma unui concurs bineînţeles, s-a băgat şi ea repede în politica lui Voiculescu, că aşa-i stă bine unui grevist care rabdă de foame, şi când s-a văzut la Bucureşti în Parlamentul nostru umflat a încercat să-şi umfle şi ea buzunarele. Şi pentru că n-a dus-o capul să-şi facă o afacere, s-a gândit să rupă din diurna de cazare pe care i-o plătim toţi ca să stea comod la făcutul legilor. S-a dus repede la rectorul de la ASE, s-a plâns că e de la ţară şi nu cunoaşte Bucureştiul şi nu vrea să cadă pradă rechinilor imobiliari din capitală. A obţinut un loc în căminul botezat casă de oaspeţi în care ar avea dreptul să stea angajaţii ministerului şi bineînţeles studenţii Academiei. Şi-a făcut bine socoteala că acolo chiria e modică, iar diferenţa din cei aproximativ 30 milioane lei vechi pe lună pe care o primea de la Parlament pentru cazare o s-o bage în buzunar pentru un pantofior, o gentuţă, o bluziţă, că n-o să pară de la ţară toţi cei patru ani cât mai are de stat prin Bucureşti.

Femeia asta are un tupeu de neimaginat nici chiar la escroc