Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Codreanca“ la 40 de ani. Ce surprize au pregătit 600 de dansatori care vor evolua pe scena Palatului Naţional

Publicat in Adevarul, duminică 14 aprilie 2013 ·

Clubul „Condreanca“ împlineşte 40 de ani de existenţă. Cu această ocazie, astăzi începând cu ora 17.00, 600 de dansatori vor prezenta un concert jubiliar.

Au mai rămas doar câteva ore până la eveniment, iar dansatorii fac ultimele pregătiri. „Sunt foarte emoţionată deşi dansez deja de un an şi jumătate la «Codreanca». Este un concert important şi sper că vom reuşi să avem o prestaţie frumoasă“, mărturiseşte Nicoleta Dumbrăveanu (14 ani), una dintre dansatoare.

La fel de emoţionaţi sunt şi părinţii dansatorilor care-i urmăresc din sală sau din culise. „Fiica mea are 10 ani şi merge la cursuri din decembrie, iar astăzi va dansa pentru prima oară. Am foarte mari emoţii pentru ea, dar atât timp cât îi place cred că va reuşi să se afirme în acest domeniu“, spune Olga Gagauz, mama unei dansatoare.

„Disciplina este secretul nostru“

La rândul lor, soţii Guzun, fondatorii Clubului „Codreanca“ ne-au spus reteţa succesului. „Pe parcursul acestor ani am obţinut multe premii la competiţii internaţionale. Secretul acestei reuşite sunt: disciplina şi munca“, a explicat Petru Gozun, preşedinte al Clubului Sportiv de Dans „Codreanca“. Totodată, Petru Gozun ne-a spus ce au pregătit tinerii pentru jubileu. „Concertul de astăzi este format din compoziţii premiate timp de 40 de ani. Este vorba de dansuri care au câştigat la campionate mondiale, europene. Astăzi vor dansa 600 de tineri dintre cei 1.000 pe care-i avem acum la «Codreanca».Au fost cusute şi costume speciale“, a mai spus Petru Gozun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 41 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°