Hotelul senatorului Dian Popescu din Ţicleni a fost călcat, vineri, de poliţie şi un executor judecătoresc, după ce o parte din terenul pe care se află clădirea a fost revendicat şi câştigat în instanţă de foştii proprietari. Dian Popescu nu a binevoit însă să-şi facă apariţia, lăsând în sarcina fratelui său, Gabriel Popescu, să întâmpine „vizitatorii”. Situaţia este una destul de complicată, pentru că terenul blochează accesul spre depozitele hotelului, făcând aprovizionarea aproape imposibilă. Până la urmă, discuţiile dintre proprietari şi cei de la Hotel Sara s-au încheiat cu o propunere: să se negocieze bucata de 1,5 hectare de teren, fie urmând a fi cumpărată, fie se vor oferi despăgubiri pentru ea.
Foştii proprietari, familia Bădiţa, au venit cu executorul judecătoresc şi cu poliţiştii la Hotel Sara, pentru a preîntâmpina un eventual scandal. Situaţia nu a degenerat însă, după aproape o oră de discuţii, familia Bădiţa de pe o parte, iar pe de alta Gabriel Popescu, fratele senatorului, însoţit de avocata sa, concluzionând că este mai avantajos să cadă la o înţelegere.
Terenul în cauză se află în spatele imobilului şi afectează accesul spre depozitul Hotelului Sara, astfel că, în cazul în care proprietarii decid să îşi delimiteze proprietatea, alimentarea va fi făcută pe la intrarea principală în clădire. Nu este însă afectat drumul spre imobil, aşa cum se ştia iniţial, ci doar o cale de acces aparţinând hotelului care, însă, poate pune probleme dacă este blocată. Din ceea ce s-a putut observa în decursul vizitei făcute de familia Bădiţa la Hotel Sara, este foarte puţin probabil însă ca acest lucru să se întâmple. Gabriel Popescu: „Trebuie să respectăm decizia instanţei”
Gabriel Popescu, delegat de fratele său să se ocupe de firma care administrează hotelul, Maserati SRL Ţicleni, a precizat că nu aveau motive să se opună sau să facă scandal, d