In calitate de stat membru al Uniunii Europene, Romania a adoptat masurile prevzute in cel de-al 3-lea Pachet Energetic al Comisiei Europene (care vizeaza finalizarea procesului de liberalizare a pietelor de energie electrica si gaze naturale ale statelor membre) precum si masurile prevazute de Pachetul Energie-Schimbari Climatice adoptat de catre Parlamentul European in 2008. Acesta din urma stabileste, printre altele, pana in 2020 cresterea cu 20% a ponderii energiilor regenerabile in totalul consumului energetic. Astfel, Romania a asigurat cadrul legal menit sa incurajeze investiile straine in parcuri eoliene, fotovoltaice si/sau in biomasa, in vederea diversificarii surselor nationale de productie a energiei elecrice si finalizarii obiectivelor asumate la nivel european. Toate bune, teoretic, pana aici.

Sa vedem ce s-a intamplat in practica. Daca in intervalul 2010-2012 s-a investit considerabil in sectorul energiilor regenerabile, in 2013 asistam la o stagnare a fluxului investitional, iar inactiunea factorilor implicati va duce chiar la disparitia acestor investitii si implicit la ratarea unei alte sanse de valorificare a unui potential national.Vina -daca putem spune asa- pentru acest impas in care ne aflam, apartine in egala masura statului roman (prin autoritatile centrale si de reglementare) si investitorilor. Statul roman a adoptat masurile prevazute anterior in graba. Graba deoarece: Instalatiile de productie, transport si distributie a energiei electrice sunt invechite si depasite tehnologic, cu consumuri si costuri de exploatare mari, fiind necesare, mai intai, investitii majore in modernizarea acestora; abia dupa aceea se poate vorbi despre interconectarea cu sistemele europe si retelele “smart grid” si posibilitatea de export a surplusului energetic; Lipsa unor consumatori industriali (industrializarea mult dorita necesita si investitori in