Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid pentru CNN, gropar pentru Flotă

Publicat in Gazeta Noua, duminică 14 aprilie 2013 ·

Ar trebui să mă simt mândru şi inima să-mi tresalte patriotic în piept. Şeful statului, dl Băsescu, marele bărbat politic, chintesenţă a spiritului nostru raţional, tocmai s-a întâmplat zilele trecute să fie protagonistul unor filmări făcute de trimişii postului CNN, în Portul Constanţa. Becky Anderson, celebra moderatoare a CNN International, realizatoare a cunoscutei emisiuni „The Gateway”, ajunsă şi pe la Pontul Euxin, i-a luat preşedintelui un interviu, s-a documentat, în prezenţa acestuia, prin principala poartă maritimă a României. Pe scurt, rupându-şi din timpul său preţios, preşedintele i-a fost mentor în cunoaşterea complexelor şi complicatelor activităţi şi afaceri care se tranzitează pe-aici. Aflăm, între altele, că locaţia (Constanţa South Container Terminal, cel mai mare terminal de containere din Sud-Estul Europei) - situată în perimetrul Constanţa Sud - Agigea, a fost aleasă, vorba ceea..., profesional, chiar de dl Băsescu. Fostul Studinte la Şcoala Superioară de Marină, apoi căpitan de vapor, director mare în minister, pe latura navală, ministru în guvernele Roman şi Ciorbea, nu putea lăsa o asemenea oportunitate de imagine la voia întâmplării, ori la mâna cine ştie cărui nepriceput şi nechemat. Era la mintea cocoşului că moderatoarea de peste Ocean nu-şi putea găsi un alt ghid mai potrivit. Cică, pentru interviu, preşedintele s-a plasat, hăhăind pe zgomotul de fond, chiar în mijlocul operaţiunilor de încărcare/descărcare a containerelor, împrejurare în care, vaporean de baştină fiind, şi-a arătat, ca nimeni altul în Ţara Românească, expertiza în... materie naval-portuară. Sunt sigur că din aşa ceva ne-am ales cu stimă şi mândrie şi pe la CNN. După această secvenţă memorabilă, gazda şi oaspetele au tras o raită aeriană, survolând Portul Constanţa Nord şi Constanţa Sud, Staţiunile Litoralului, rezultând nişte cadre filmate ca-n poveşti, cu intervi

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Obiceiuri pentru noroc

HotNews acum 29 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”, potrivit News.ro. În ziua de Sfântul Vasile cel Mar

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 27 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum o ora
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 11 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°