Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amânarea începutului vieţii sexuale înseamnă un viitor amoros împlinit

Publicat in Adevarul, duminică 14 aprilie 2013 ·

Momentul în care a avut loc iniţierea în viaţa sexuală spune multe despre ce va urma în viaţa amoroasă a fiecăruia. Şi anume poate determina dacă oamenii se vor căsători sau nu, dacă vor alege să coabiteze cu partenerul lor, numărul partenerilor şi dacă vor satisfăcuţi relaţiile lor când vor fi adulţi.

Psihologul şi omul de ştiinţă Paige Harden, de la Universitatea Austin, din Texas, a adunat date de la 1659 de fraţi şi surori care au fost urmăriţi pe parcursul adolescenţei lor, de la 16 ani, până la maturitate, respectiv 29 de ani. Fiecare a intrat într-una dintre cele trei categorii: „Devreme” (mai tineri de 15 ani), „La timp” (între 15 şi19 ani) şi „Mai târziu” (mai târziu de 19 ani), referindu-se strict la prima experienţă sexuală.

Rezultatele arată că prima experienţă sexuală petrecută mai târziu era corelată cu realizări educaţionale măreţe şi venituri mai mari decât celelalte două categorii la maturitate. Aceeaşi respondenţi aveau şanse mai mici să fie căsătoriţi, dar şi să aibă mai puţin parteneri la maturitate.

Studiul informează că „printre participanţii care erau căsătoriţi sau care trăiau cu un partener, iniţierea sexuală târzie era asociată cu un nivel scăzut de nesatisfacţie în relaţie. Asocierea aceasta a rămas valabilă chiar şi când s-au luat în calcul factorii de mediu şi genetici”.

Rezultatele arată că sincronizarea înseamnă totul când vine vorba de un echilibru al stabilităţii, sănătăţii şi fericirii unei relaţii la maturitate. Cercetătorii au specificat că aceste rezultate nu presupun ca cei care şi-au început devreme viaţa sexuală să se supună riscului unor relaţii eşuate, ci faptul că aşteptarea partenerului potrivit poate proteja de nesatisfacţie.

Autorul studiului a sugerat că motivele care stau în spatele rezultatelor pot fi atribuite faptului că cei care aşteaptă mai mult se simt nesiguri pe ei, fapt care l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere explicații publice despre vizita șefului serviciilor secrete franceze în România

Mediafax acum 13 minute
Partidul AUR a cerut vineri, printr-un comunicat de presă, Comisiilor de control ale SRI și SIE să explice de ce șeful serviciilor secrete externe din Franța a venit în România. AUR a scris în comunicat că dorește un răspuns „oficial” și „nesecret”.

BREAKING NEWS Donald Trump propune taxe vamale de 50% pentru UE: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri!”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că va recomanda cabinetului său introducerea unei taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie, afirmând că blocul comunitar a fost dificil în negocieril

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Lot de biscuiţi, retras de la vânzare. Cumpărătorii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

HotNews acum 15 minute
Un lot de biscuiţi comercializaţi în magazinele Supeco a fost retras de la vânzare după ce s-a constatat depăşirea limitei maxime admise pentru dioxid de sulf, informează News.ro. Cumpărătorii sunt sfătuiţi să nu consume produsul, întrucât poate pro

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum 5 ore
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

VIDEO Rusia atacă portul Odesa în plină zi, cu rachete balistice. Cel puțin un mort și opt răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin o persoană a fost ucisă vineri în orașul ucrainean Odesa într-un atac rusesc cu două rachete balistice împotriva infrastructurii portuare, care a făcut de asemenea opt răniți, dintre care patru grav, potrivit șefului administrației militar

Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, s-a stins din viață la vârsta de 98 de ani

Ziua Constanta acum o ora
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, a murit vineri la vârsta de 98 de ani. Anunțul a fost făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. “Leonard Zăicescu (27.03.1927-23.05.202

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte al României

G4Media acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis joi felicitări lui Nicuşor Dan pentru alegerea sa ca preşedinte al României, relatează vineri agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/15°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/13°
lun.

9°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/19°
lun.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/13°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

6°/19°
lun.

9°/19°