Deţinuţii de la închisoarea Guantanamo, dintre care câteva zeci sunt în greva foamei, au fost separaţi sâmbătă în celule individuale după o revoltă care a determinat autorităţile să tragă cu gloanţe de cauciuc "mai puţin letale", au anunţat autorităţile militare.
Comandantul "a ordonat transferarea deţinuţilor din celule comune în unele individuale în tabăra 6 pentru a asigura sănătatea şi siguranţa acestor deţinuţi", a anunţat purtătorul de cuvânt al închisorii, Robert Durand, într-un comunicat.
"Această acţiune a fost adoptată ca răspuns la eforturile deţinuţilor de a limita capacitatea gărzilor de a-i supraveghea acoperind camerele de supraveghere, ferestrele şi pereţii de sticlă", a explicat el.
Gardienii au intervenit pentru a înlătura aceste obstacole, dar "unii deţinuţi au rezistat cu ajutorul unor arme improvizate, iar ca răspuns au fost trase patru gloanţe «mai puţin letale»", a declarat el, fără a preciza tipul acestora. "Gardienii sau deţinuţii nu au fost răniţi grav", potrivit aceleiaşi surse, care nu a oferit detalii, informează Mediafax.
"Acţiunea responsabililor închisorii este exact inversul a ceea ce cred că ar fi trebuit făcut. Greva foamei ar fi fost încheiată astăzi" dacă exemplarele din Coran ale acestor bărbaţi nu ar fi fost răsfoite, a declarat avocatul a doi kuweitieni aflaţi în greva foamei, locotenent-colonelul Barry Wingard. "Singurul lucru constant la Guantanamo este că forţa pare să sfideze întotdeauna logica şi bunul simţ", a mai afirmat el.
Potrivit avocaţilor, majoritatea deţinuţilor din tabăra 6, unde se află 130 de persoane, sunt în greva foamei după o percheziţie, la începutul lui februarie, în cadrul căreia au fost examinate exemplare din Coran în mod inadecvat, perceput de ei drept o profanare. Potrivit Pentagonului, joi erau 43 de grevişti, de patru ori mai mulţi decât în urmă cu o lună,