Când creşterea economică nu vine de nicăieri, când investitorii nu se înghesuie, când oamenii care mai au bani îi ţin la ciorap pentru orice eventualitate în aceste vremuri negre, ca şi Guvern nu îţi rămâne decât să inventezi noi taxe pentru a putea urni cumva motoarele din loc. O taxă, oarecum reparatorie pentru mulţi şi dătătoare de frisoane pentru mai puţini, se dorea a fi cea de solidaritate, anunţată recent de premierul Victor Ponta. Ca şi lider social-democrat, e firesc ca Ponta să se gândească la cei mulţi şi amărâţi, în dezavantajul celor puţini plătiţi regeşte de la bugetul de stat.

Pe când se discuta mai abitir despre taxa de solidaritate de 10% care ar fi urmat să fie plătită de bugetarii cu salarii de peste 1000 de euro, în şedinţa USL liberalii s-au opus categoric acestei propuneri. Motivul: Partidul Național Liberal se opune categoric oricărei supra-impozitări sau creșteri de fiscalitate și datorită atașamentului său la principiul cotei unice, și mai ales pentru că unul din angajamentele majore ale Uniunii Social Liberale este acela că nu vor crește taxele și impozitele.

Liberalii au mai insinuat că sumele ce s-ar economisi în acest fel nu ar fi semnificative şi nu ar rezolva problema bugetară. Aceştia au mai spus că o impozitare cu încă 10% a salariilor mai mari de 1.000 de euro ar alunga performanţa din administraţie. Ceea ce este adevărat doar în mică măsură, deoarece în foarte multe cazuri cei mai bine plătiţi nu sunt performerii, ci clientela. După refuzul liberalilor, premierul Ponta a atras atenţia că, la proxima rectificare de buget, să nu vină nimeni să solicite suplimentări, din cauză că prin neaplicarea acestei taxe nu se vor regăsi banii necesari.

Deşi o astfel de taxă ar fi fost dreaptă, cel mai probabil ea nu ar fi reuşit să fie aplicată nici dacă PNL ar fi fost de acord. Şi asta pentru că propunerea ar fi putu