În timp ce Google nu poate şti ce se întâmplă cu tine atunci când mori, el încearcă să contorizeze ce se va întâmpla cu persoana ta din mediul online folosind Inactive Account Manager.
Gigantul motor de căutare a creat o pagină de setări pentru conturi inactive, care îi permite utilizatorului Google să decidă ce se va întâmpla cu conturile sale de YouTube, Gmail şi Google+ după ce moare sau nu va putea să îşi folosească contul, informează “DailyMail”.
Utilizatorii pot alege ca datele lor personale să fie şterse după trei, şase sau 12 luni de inactivitate.
Managerul de produs de la Google, Andreas Tuerk, a scris într-un post pe blog că este important să te pregăteşti pentru ce e mai rău.
“Nu multora dintre noi ne place să ne gândim la moarte, în special a noastră, dar a plănui ce se întâmplă după ce nu o să mai fi în viaţă este foarte important pentru oamenii pe care îi laşi în urmă.”
Numele pe care l-a dat paginii, ‘Inactive Account Manager’, nu este unul tocmai inspirat, după cum şi el mărturiseşte. Mai mult, pasionaţii de tehnologie deja i-au dat denumirea colocvială de ‘Death Account Manager’.
Utilizatorii doar trebuie să selecteze perioada de timp după care toate datele lor pot fi dezactivate. Aceştia vor primi un avertisment de la Google cu o lună înainte de data selectată, în care îi anunţă că respectivele conturi urmează să fie şterse.
În mod similar, utilizatorii pot alege ce servicii pot să trimită altor persoane, de la Blogger la YouTube, Picasa Web Albums şi contacte. Parolele nu vor fi preluate de către persoanele dragi.
Un purtător de cuvânt de la Google a spus că, într-o situaţie în care un membru de familie sau o persoană interesată vrea să se uite peste profilul de Google al persoanei decedate, compania “va onora preferinţa pe care utlizatorul a făcut-o prin Inactive Account Manager atât cât le permite