O patrulă de jandarmi careieni, în cooperare cu inspectori piscicoli din cadrul ANPA Satu Mare, au sesizat vineri că pe canalul mare Berveni, în zona staţiei de pompare de pe raza localităţii cu acelaşi nume, o persoană de sex masculin pescuia cu o unealtă de pescuit tip crâşnie. În urma verificărilor, jandarmii l-au identificat pe Sandor B., în vârstă de 42 de ani, din Berveni, care pescuia în perioada de prohibiţie. Pe numele persoanei în cauzăa fost întocmite actele de constatare pentru fapte susceptibile a fi infracţiunea de „pescuire a reproducătorilor prin orice mijloace în perioada de prohibiţie”, iar unealta de pescuit a fost ridicată în vederea confiscării.
Tot vineri, oamenii legii careieni l-au identificat pe Mihaky H., în vârstă de 45 de ani, din Căpleni, pescuind în perioada de prohibiţie cu o unealtă de pescuit tip vârşă pe canalul hidro – ameliator în zona staţiei de pompare de pe raza localităţii Căpleni. Pe numele persoanei în cauză au fost întocmite actele de constatare pentru fapte susceptibile a fi infracţiunea de „deţinerea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip vârşă”, iar unealta de pescuit a fost ridicată în vederea confiscării.
O patrulă de jandarmi careieni, în cooperare cu inspectori piscicoli din cadrul ANPA Satu Mare, au sesizat vineri că pe canalul mare Berveni, în zona staţiei de pompare de pe raza localităţii cu acelaşi nume, o persoană de sex masculin pescuia cu o unealtă de pescuit tip crâşnie. În urma verificărilor, jandarmii l-au identificat pe Sandor B., în vârstă de 42 de ani, din Berveni, care pescuia în perioada de prohibiţie. Pe numele persoanei în cauzăa fost întocmite actele de constatare pentru fapte susceptibile a fi infracţiunea de „pescuire a reproducătorilor prin orice mijloace în perioada de prohibiţie”, iar unealta de pescuit a fost ridicată în vederea confiscării. @N_P