Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omagiu Papei Ioan Paul al II-lea: cea mai mare statuie a sa, inaugurată în Polonia

Publicat in Jurnalul, duminică 14 aprilie 2013 ·

Cea mai mare statuie din lume a Papei Ioan Paul al II-lea a fost inaugurată sâmbătă în localitatea Czestochowa, un oraş din sudul Poloniei şi un loc important de pelerinaj pentru catolici, relatează AFP.

În timpul ceremoniei de inaugurare, statuia a fost binecuvântată de arhiepiscopul de Czestochowa, Waclaw Depo.

“Statuia cântăreşte 10 tone şi măsoară 13,8 metri înălţime. Este mai înaltă decât cea din Chile, care măsoară 12 metri”, a explicat Leszek Lyson, autorul proiectului şi proprietar al unui parc de la periferia oraşului Czestochowa.

Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică din 1978 până la moartea sa în anul 2005. Cunoscut pentru rolul său în prăbuşirea comunismului în Polonia, el a vizitat 129 de ţări în timp ce deţinea cea mai importantă funcţie în fruntea Bisericii Catolice.

Statuia din Czestochowa este construită în condiţiile în care o altă statuie de la Roma urmează să fie modificată pentru că nu-i seamănă fostului Suveran Pontif. În momentul în care a fost dezvelită în 2011, trecătorii au afirmat că seamănă mai mult cu dictatorul italian Benito Mussolini decât cu fostul lider al Bisericii Catolice!

Paradox al istoriei, cea mai înaltă statuie a Papei polonez se ridică într-un parc cu miniaturi, unde sunt reprezentate reproduceri de arhitectură sacrală, în special sanctuarele de la Lourdes, Fatima sau Saint-Jacques de Compostelle. “În sens propriu, este cea mai înaltă statuie din lume, dar de fapt Papa s-a dovedit a fi el însuşi un foarte mare monument în timpul pontificatului său”, a declarat Leszek Lyson, autor al proiectului şi proprietar al parcului de la periferia oraşului. Pentru el şi familia sa, care a avut ocazia să-l întâlnească pe Karol Wojtyla, în anii 1960, înainte de a deveni Suveran Pontif, acest Papă polonez reprezintă cea mai înaltă autoritate morală. “M-am lăsat îndrumat î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul continuă atacurile în Liban împotriva Hezbollah, după uciderea liderului Hassan Nasrallah VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Armata Israelului a anunțat că a efectuat zeci de raiduri asupra ţintelor Hezbollah din Liban în ultimele ore, relatează BBC. Într-o declaraţie postată duminică, 29 septembrie, pe Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că ţintele in

Tragerea Loto 6/49 din 29 septembrie 2024. Report de 6,6 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum o ora
Duminică, 29 septembrie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate mai jos.

Fechet: Urmează o zi grea. România va fi măturată de ciclonul Ashley

Mediafax acum 3 ore
„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem f

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Judeţul Galaţi intră sub avertizare Cod Roşu de ploi torenţiale

Mediafax acum 19 minute
Avertizarea Cod Roşu este valabilă luni, între orele 00.00 şi 09.00. „În judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare,

Rusia anunță că este gata să trimită în justiţie problema exploziilor de la gazoductul Nord Stream

Libertatea acum 24 minute
Rusia este pregătită să trimită în instanţă cazul exploziilor conductei Nord Stream, dacă Occidentul nu investighează problema, a anunțat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters.

Viktor Orbán: Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles

News.ro acum 4 ore
Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană - a declarat premierul Viktor Orbán, la Ohrid, după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedo

Armata israeliană anunță că a lovit, în ultimele ore, zeci de ţinte ale Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Anunțul vine la mai puțin de o zi de când Israelul a declarat că șeful grupării Sayyed Hassan Nasrallah a fost ucis într-un atac asupra suburbiilor sudice ale Beirutului. Hezbollah a confirmat ulterior uciderea liderului său. Armata Israelului susţi

29 septembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu deficienţe de auz

Ziua Constanta acum o ora
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2024, la 29 septembrie, având ca obiective informarea populaţiei cu privire la problemele persoanelor fără auz şi promovarea drepturilor acestora

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/15°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

7°/17°
mie.

9°/19°