Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea vasluiană Drăgeşti, a fost găsit, astăzi, înecat într-un pârâu, chiar de fratele său.
Victima fusese dată dispărută de familie în data de 4 aprilie, după ce nu ajunsese acasă de 24 de ore. Bărbatul fusese la târg pentru a vinde nişte araci de vie în dimineaţa zilei de 3 aprilie şi nu mai ajunsese la domiciliu.
Astăzi, paradoxul a făcut ca tocmai fratele său, în timp ce trecea pe lângă pârâul Şocovăţ, aflat în apropierea localităţii de domiciliu, să observe trupul unei persoane care plutea. S-a băgat în apă şi a văzut, cu stupoare, că era tocmai fratele său. Acesta a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a cerut ajutorul pompierilor.
Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul şi să anunţe organele de anchetă.
„S-a dispus transportarea cadavrului la morgă pentru efectuarea necropsiei“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.