La prima vedere, cuvintele de mai sus ne răvăşesc total, fiind greu de descifrat. Însă, dacă reuşim să le pătrundem înţelesul, aflăm comoara vieţii şi cheia rezolvării tuturor problemelor noastre.

Călătoria noastră spirituală prin Postul Mare ajunge, în acest început de săptămână, la chestiunea credinţei. De ce abia acum şi nu la început, s-ar întreba unii? Deoarece credinţa este, înainte de toate, un test valoric al personalităţii noastre. Adică este o modalitate de a afla cam cine eşti în realitate. Pentru aceasta, trebuie să treacă un timp pentru a acumula nişte valori; nu există credinţă fundamentată pe nimic.

Înainte de a trece la concret, îngăduie-mi, dragă frate cititorule, un preambul. Duminica acesta s-au citit, în Biserici, două texte evanghelice: unul, al vindecării unui copil posedat de duh rău, celălalt, textul clasic al Fericirilor. Oare câţi nu caută azi fericirea şi, deşi o au scrisă negru pe alb, nu o ajung, dimpotrivă, din ce în ce mai mulţi oameni devin depresivi?! Iar statisticile previzionează creşterea alarmantă a fenomenului.

Tot astăzi, Biserica cinsteşte un important sfânt: Ioan Scărarul. Supranumele îi vine de la opera sa de căpătâi, „Scara“, un veritabil manual de trăire spirituală, aşezat, ca importanţă, imediat în vecinătatea Scripturii. El arată, în 30 de trepte (capitole) drumul desăvârşirii umane, începând cu părăsirea păcatelor zis „comune“ (mânie, invidie, bârfă, minciună, lăcomie, mândrie etc.) şi terminând cu dobândirea virtuţilor, dintre care cea mai importantă este cea a dragostei mântuitoare. Ea este arhicunoscută, ca şi cuvânt, la nivel planetar, dar este tot atât de eronat înţeleasă, motiv pentru care lumea noastră trăieşte un haos şi o tulburare aproape permanentă. Recomand călduros cartea, mai ales celor dornici să-şi pună la punct anumite atitudini sufleteşti. (se poate descărca de aici)

Asemenea „Sc