OMV a cumpărat participaţia de 16,7% a companiei germane RWE în consorţiul Nabucco, al cărui obiectiv este transportul de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Europa, conform surselor de presă
Un purtător de cuvânt al grupului de petrol şi gaze austriac OMV a confirmat tranzacţia. Acesta nu nu a dat detalii financiare despre tranzacţie, conform cotidianului austriac Der Standard. Participaţia a fost preluată de OMV la începutul lunii martie, a spus reprezentantul grupului austriac.
Puteţi fi siguri că aceasta nu va fi structura finală a acţionariatului", a spus un purtător de cuvânt al OMV, citat de Reuters.
F. A. OMV a cumpărat participaţia de 16,7% a companiei germane RWE în consorţiul Nabucco, al cărui obiectiv este transportul de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Europa, conform surselor de presă

F. A.