In ultimul sau comentariu din Dilema Veche, cu titlul “Noile riscuri ale vorbitului in public, Andrei Plesu povesteste, printre altele, despre unele intamplari cu jurnalisti care i-au rastalmacit mesajele, atunci cand a fost invitat sa vorbeasca la cate o conferinta. Plesu foloseste acest exemplu in contextul “riscurilor” pe care le presupune vorbitul in public. “Lucrurile s-au complicat in ultimii ani, prin aparitia pe piata a unor tehnologii noi si a unor noi mentalitati gazetaresti (…) – scrie autorul, care spune ca a avut de-a face din aceasta perspectiva cu “situatii stanjenitoare”. “O asemenea situatie este, de pilda, aceea in care un jurnalist – mai mult sau mai putin autorizat – se decide <> mesajul pe care te-ai straduit sa-l transmiti. Textul astfel obtinut e, de regula, nu oglinda decenta a discursului, ci oglinda limitelor intelectuale sau a grabei reportericesti (a livra <> la timp), imputabile gazetarului care semneaza. Citesti, perplex, o schimonosire nonsalanta a ceea ce ai spus, plina de incoerente, confuzii, simplificari caricaturale si prostii gogonate: un comprimat toxic de vorbe gresit intelese si nonsensuri patetice. Constati, dezarmat, ca poti fi victima oricarui incompetent zglobiu prezent in sala, care – fara sa te consulte – te compromite public, cu aerul ca iti face un serviciu“, scrie Plesu in ultimul numar din editia tiparita a Dilemei Vechi.

In ultimul sau comentariu din Dilema Veche, cu titlul “Noile riscuri ale vorbitului in public, Andrei Plesu povesteste, printre altele, despre unele intamplari cu jurnalisti care i-au rastalmacit mesajele, atunci cand a fost invitat sa vorbeasca la cate o conferinta. Plesu foloseste acest exemplu in contextul “riscurilor” pe care le presupune vorbitul in public. “Lucrurile s-au complicat in ultimii ani, prin aparitia pe piata a unor tehnologii noi si a unor noi