La sfârșitul lunii aprilie, Spitalul de Psihiatrie “Sfântul Nicolae” va afla dacă primește sau nu acreditarea.
În condițiile în care tot mai mulți pacienți reclamă serviciile medicale și condițiile de cazare din spitalele din întreaga țară, un spital din Roman nu a înregistrat, de ani de zile, nicio reclamație. Este vorba de Spitalul de Psihiatrie “Sfântul Nicolae” care, de cel puțin trei ani, nu a înregistrat nicio plângere din partea pacienților sau rudelor acestora.
Potrivit medicului psihiatru Anca Hâncu (foto), managerul spitalului, acest lucru se datorează condițiilor de cazare și personalului medical. Anul trecut, dintr-un total de 878 de pacienți consultați, 814 au avut nevoie de internare, contabilizând 47.200 de zile de spitalizare. În medie, un pacient a stat internat 50 de zile, iar cheltuielile cu medicamentele au ajuns la 335.973 de lei. Indicele de concordanță dintre diagnosticul pus la internare și cel pus la externare a fost de 98%, și nu s-a înregistrat nicio reclamație. La sfârșitul lunii aprilie, Spitalul de Psihiatrie “Sfântul Nicoale” va fi primul spital din județ care va primi vizita unei comisii de la Ministerul Sănătății, în vederea obținerii acreditării.
“În ceea ce privește reclamațiile, de cel puțin trei ani de zile, nu am mai înregistrat o plângere la adresa noastră. Noi avem acele chestionare de satisfacție ale pacienților sau aparținătorilor, dar și ale angajaților. În ceea ce privește pacienții, în trecut am avut probleme cu modul în care se servea carnea la masă. Pentru că am avut pacienți care s-au înecat cu bucăți de carne, noi am decis să o dăm într-o formă păstoasă, lucru care a nemulțumit pe unii pacienți. În ceea ce privește angajații, cei mai mulți vor cursuri de formare, astfel că, în fiecare an, spitalul a organizat cursuri și a trimis angajații la diverse întâlniri de formare, iar cheltuielil