De ceva timp primesc diverse semnale referitoare la un articol pe care l-am dedicat unui ministru al acestei ţări. Un articol cam pătimaş într-adevăr, ce a izvorât din profunda mea frustrare referitoare la modul în care unii oameni politici înţeleg să respecte instituţiile statului şi să pună la conducerea lor oameni de partid, care au cotizat în campanie, au lipit afişe, sau cine ştie ce servicii au mai adus partidului câştigător în alegeri.

Frustrare cu atât mai personală, cu cât demersurile respective se refereau la o acţiune săvârşită împotriva mea, din simplul motiv că nu am acceptat să cedez funcţia unei doamne PNL-iste, cu ştate vechi în partid, susţinută de membrii de frunte ai formaţiunii, doar pentru faptul că este galbenă şi are săgeata acolo unde trebuie. Am refuzat, cu neruşinare pentru unii politruci, funcţia de director adjunct, pentru că nu mi s-a părut normal să accept formula împământenită: unii cu munca, alţii cu funcţiile.... Reacţiile care m-au îngrijorat cel mai tare după respectivul articol nu au fost cele ale trompetelor de serviciu sau ale unor ”georgici“ care încă nu înţeleg resorturile unei societăţi pe care o văd doar prin prisma cuvântului ”HUO”. M-au îngrijorat reacţiile amicilor şi chiar ale unor prieteni. Oameni cu un ascuţit simţ al realităţii, care mi-au explicat, în diverse forme şi formule, că nu e bine să te pui cu sistemul. Că sistemul e complicat, ca şi viaţa şi are prea multe aspecte. Că oamenii sistemului sunt bine pregătiţi în ale represiunilor şi îţi pot face viaţa un coşmar destul de repede. Că nimeni şi nimic nu-i poate deranja din planurile lor, iar dacă cineva îşi permite să facă asta fără să aibă o susţinere financiară sau politică serioasă nu are decât de pierdut. Pe scurt că viaţa nu e ca filmele în care demnitarii corupţi sau abuzivi pot fi învinşi de cetăţeanul nemulţumit care îşi apără drepturile. Că nu poţ