Ilie Năstase (66 de ani) e mereu pus pe şotii, însă, la volan, s-ar putea s-o încurce dacă o ţine tot aşa. În doar câteva minute, fostul număr unu din istoria tenisului mondial a încălcat trei reguli de circulaţie. Ilie Năstase (66 de ani) e mereu pus pe şotii, însă, la volan, s-ar putea s-o încurce dacă o ţine tot aşa. În doar câteva minute, fostul număr unu din istoria tenisului mondial a încălcat trei reguli de circulaţie.
Aceste zile se desfăşoară în viteză pentru Nasty, fostul uriaş sportiv punând la punct ultimele detalii pentru organizarea turneului de tenis de la Bucureşti, “Năstase-Ţiriac Trophy” (20-28 aprilie). Chinuit şi de o răceală rebelă, Ilie pare ca şi-a pierdut din reflexe. Reporterii ziarului Libertatea l-au surprins zilele trecute încălcând de trei ori regulile de circulaţie.
Mai întâi, în zona pasajului Băneasa, “a sărit” peste liniile de tramvai, pentru a intra să facă plinul într-o benzinărie. La ieşire, cum traficul se aglomerase, a mai “călcat” o dată liniile, apoi a depăşit în viteză coloana imensă de automobile. “Nea Ilie”, las-o mai moale!
↑ De frică să nu facă “pana prostului”, Nasty traversează liniile de tramvai, fiind grăbit să alimenteze la benzinărie
↑ Năstase, zgribulit, e chinuit de o răceală rebelă
↑ După ce a făcut plinul, Ilie “calcă” iar şinele de tramvai
↑ Automobilul lui Năstase (medalion) i-a depăşit pe ceilalţi participanţi cuminţi la trafic şi... dus a fost...
Şi Rudel Obreja (47 de ani), fostul preşedinte al FR de Box, e un personaj grăbit. Voia să ajungă mai repede, probabil, la o întâlnire de afaceri, aşa că a depăşit o coloană de maşini dintr-o intersecţie, “călcând” chiar şi axul drumului!
Vasile Turcu (58 de ani), fost acţionar al lui Dinamo, a făcut şi el una nefăcută: a forţat trecerea pe roşu. Surprins pe prima bandă în zona Obor din Bucureşti, “nea Vasile” a încercat