La poalele vestice ale Munţilor Întorsurii, nu departe de Prejmer, în drumul ce duce de la Braşov spre Sfântul Gheorghe, într-un luminiş al pădurii dese, se iţeşte în mângâierea razelor soarelui, o turlă de mănăstire. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu se află un aşezământ monahal ortodox: Mănăstirea Mărcuş, cu hramul Duminica Sfinţii Români şi Acoperământul Maicii Domnului. Acest sfânt locaş de maici, aşezat pe o colină deasupra satului Dobârlau, este, precum a spus Părintele Arsenie Boca în timp ce trecea prin acele locuri, “o poiană cu îngeri”.

Prin 1950, Suzana Comşa a ridicat aici, singură, un schit. A fost distrus de comunişti în 1973. Preacuviosul Părinte Arsenie Boca ştia că peste poiana aceasta a fost revărsat har divin, că nu este un loc oarecare. “Măi, voi nu aveţi idee ce loc este ăsta! Ăsta e un loc sfânt. Vor cânta îngerii din cer aici, căci e sfinţenie mare...! Suzana, tu vei face mănăstire acolo, dar nu va ţine mult. Nu voi mai fi eu atuncea şi nu vei mai trăi nici tu când cineva, din neamul tău, o va ridica iarăşi, şi va dăinui.” Anii au trecut iar pe acele locuri, în 1991, a început zidirea unei noi mănăstiri. Maica Serafima, nepoata Suzanei Comşa, la nici 23 de ani, era stareţă peste o poiană goală. “Văd o poiană cu îngeri. Văd loc de mănăstire!”, spunea Precuviosul Părinte Arsenie.

Complexul monahal adăposteşte de mai mulţi ani şi un orfelinat, aşezământ al micilor orfane: Asociaţia de Binefacere Sfânta Iustina. Maica Stareţă Serafima şi maicile din obştea de la Mărcuş îngrijesc 30 de fetiţe. Pentru 11 dintre ele, Mănăstirea Mărcuş este acasă, iar maica stareţă – mami. Clinchetele cristaline ale glasurilor fetiţelor care trăiesc aici răsună curat şi luminos în poiană, precum sufletele lor curate, trimiţând ecouri spre desişul pădurii... Maica stareţă le-a luat în plasament de când aveau doar câteva luni, fiind abandonate î