Ministerul Sănătății lucrează la un proiect de lege privind plata medicilor după criterii de performanță și competitivitate. Ministrul Eugen Nicolăescu a spus astăzi, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV, că proiectul actului normativ respectiv vizează "excluderea medicului din sistem bugetar", adică acesta "să nu mai fie funcţionar public şi să trăiască cu grila respectivă".
"Lucrăm la noul proiect de lege privind plata după performanţă şi competitivitate. Acest proiect este în fază foarte avansată. Astăzi, spunem că un medic lucrează într-un spital public, atât. Este medic primar, are 1.800 de lei. Este de râs. Dacă mai are timp, poate avea şi un cabinet privat sau poate să lucreze la un spital privat, două-trei ore. Dar, din păcate, sunt foarte multe cazuri când un medic din sistemul public stă două ore în spitalul public şi pleacă în două-trei cabinete. Dar problema este că îşi plimbă pacientul din sistemul public către cel privat, în acesta din urmă se rezolvă cazurile simple, iar dacă este de tratat, revine cu el în sistemul public", a spus Nicolăescu, citat de Mediafax.
Ministrul Sănătăţii a explicat, în acelaşi context, că prin noua lege, medicii pot avea garanţia că muncesc în spitalul public câte şapte ore şi primesc 3.000 de lei. "Medicii pot avea garanţia că muncesc în spitalul public câte şapte ore, cât prevede Codul muncii, şi primesc 3.000 de lei. Dar, dacă vrei să fii numai angajatul spitalului public, poţi să vii să lucrezi suplimentar în nişte paturi private sau secţii private şi îţi completezi veniturile", a mai spus Eugen Nicolăescu, precizând că noua reglementare va permite medicilor să opteze pentru ceea ce doresc.
Noua lege va prevede, potrivit lui Nicolăescu, şi opţiunea ca medicul să lucreze cu jumătate de normă în sistemul public şi cu jumătate în cel privat. "Dar cei care vor lucra în privat nu vor mai avea v