Barbie Edwards, o femeie din America, câştigă sume importante de bani, fiind considerată una dintre femeile cu cel mai mare fund din lume. Astfel, ea reuşeşte să îl transforme într-o adevărată masă pe care pune anumite obiecte, spre plăcerea miilor de fani care plătesc să o urmărească.
Femeia în vârstă de 42 de ani, mamă a trei copii, spune că a cheltuit o avere să se îngraşe, dar acum face bani buni cu ajutorului fundului ei enorm, potrivit The Sun.
Ea povesteşte că a reuşit să facă 18.000 de lire în doar şase luni, lăsându-se filmată în timp ce balansează diferite obiecte pe fundul ei. Astfel, ea poate susţine tăvi întregi de mâncare sau băutură, spre deliciul fanilor care plătesc să o vadă. Blonda spune că are planuri mari, dorind să intre în Cartea Recordurilor la categoria “cel mai mare raft uman”.
“Obişnuiam să urăsc faptul că am coapsele şi fund mare, dar de când am început să mă filmez mi-am schimbat părerea despre mine. Raftul de pe fundul meu are o carieră proprie şi nu aş vrea să o schimb”, a declarat ea.
Mai mult pe RTV.net
Barbie Edwards, o femeie din America, câştigă sume importante de bani, fiind considerată una dintre femeile cu cel mai mare fund din lume. Astfel, ea reuşeşte să îl transforme într-o adevărată masă pe care pune anumite obiecte, spre plăcerea miilor de fani care plătesc să o urmărească.
Femeia în vârstă de 42 de ani, mamă a trei copii, spune că a cheltuit o avere să se îngraşe, dar acum face bani buni cu ajutorului fundului ei enorm, potrivit The Sun.
Ea povesteşte că a reuşit să facă 18.000 de lire în doar şase luni, lăsându-se filmată în timp ce balansează diferite obiecte pe fundul ei. Astfel, ea poate susţine tăvi întregi de mâncare sau băutură, spre deliciul fanilor care plătesc să o vadă. Blonda spune că are planuri mari, dorind să intre în Cartea Recordurilor la categoria “cel mai mare ra