Formaţiile din fruntea clasamentului Ligii a IV-a şi-au câştigat partidele desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute.
Meci echilibrat la Rusăneşti, unde liderul Recolta Stoicăneşti s-a impus cu 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Cosmin Lungu. Antrenorul echipei Viitorul Rusăneşti, Traian Briceag, a declarat că elevii săi au pierdut nemeritat acest joc.
„Am primit golul în minutul 86 la o învălmăşeală în suprafaţa de pedeapsă, după ce oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Noi am avut patru-cinci ocazii clare, din acest motiv consider că am pierdut nemeritat acest joc. Nu au fost probleme de arbitraj”, a spus antrenorul echipei din Rusăneşti, Traian Briceag.
Viitorul Rusăneşti: Pârvu, Belu, A. Păun, L. Briceag, T. Briceag, Ciobanu, Mirel Păun, S. Briceag, Coconu, Petroi, Bâcă. Antrenor: Traian Briceag.
Meci disputat şi la Vişina, unde Gloria din localitate a remizat, scor 1-1, cu Viitorul Grădinile. Preşedintele Gloriei Vişina, Florin Sârbu, a declarat că rezultatul a fost echitabil.
„Noi am reuşit să deschidem scorul prin Preda, dar prin minutul 70 cei de la Viitorul Grădinile ne-au egalat pe fondul unei greşeli a fundaşului nostru central. Rezultatul este echitabil, deşi noi am ratat foarte mult. Ei nu prea au avut ocazii de poartă”, a spus oficialul Gloriei, Florin Sârbu.
Meci fără probleme pentru Unirea Turia, care s-a impus, cu scorul 3-0, în meciul de pe teren propriu cu Avântul Coteana, golurile fiind marcate de Duică (de două ori) şi Constantin Şerban.
„Am făcut un meci bun în faţa echipei Avântul Coteana. Ne bucurăm că jocul nostru este în creştere şi că au început să apară rezultatele. Vrem să-i avertizăm pe cei de la Stoicăneşti, pentru că vor avea un meci foarte greu cu noi”, a spus oficialul echipei Unirea Turia, Valentin Stănescu.
@N_