Autorul lui Tănase Scatiu a fost la sfârşitul secolului XIX şi unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, pe când scria pentru „România Liberă”.
Născut în 1858 în Vrancea, la Plăineşti, azi comuna Dumbrăveni, Duiliu Zamfirescu este unul dintre titanii literaturii române.
A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor, respectiv Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate.
Licenţiat în drept şi iniţiat în loja masonică, Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”.
Puţină lume cunoaşte faptul că Duiliu Zamfirescu a fost la vremea sa unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras şi un renume de curtezan. Era un bărbat extrem de elegant, care se îmbrăca după ultimul „răcnet” în materie de modă, fapt pentru care doamnele din înalta societate roiau în jurul său.
„Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.
Prima aventură amoroasă despre care se ştie este cea cu Eliza Ioanid, fiica unei foarte înstărite familii din Hârşova, care a fost forţată de familie să-l abandoneze pe Duiliu Zamfirescu pentru un alt tânăr bogat.
Eliza a murit peste puţin timp, răpusă de o tuberculoză.
Pe lista aş
