Poetul Laurian Stănchescu, cel care a iniţiat demersurile pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, declară că, de câteva zile bune, nici un reprezentant al Guvernului nu îl mai susţine în acţiunile pe care le-a demarat deja sau care trebuiau să înceapă în această perioadă.
Artistul spune că după ce a intrat în conflict deschis cu autorităţile locale în urmă cu o lună, acum resimte consecinţele şi la nivel central, unde nu i se mai răspunde la telefon şi nu i se mai deschide nicio uşă, asta deşi premierul Victor Ponta îl asigurase anul trecut, în campania electorală, că Guvernul va fi alături de el în demersurile de repatriere a lui Brâncuşi. „Constat că toată lumea ignoră dintr-o dată acest demers, asta în ciuda promisiunilor făcute la cel mai înalt nivel. Avocaţii din Franţa, contactaţi de Guvern, solicită în ultimele zile lămuriri suplimentare de la partea română, dar din partea oficialilor de la Bucureşti nu mai răspunde nimeni la telefon. Am încercat să sun persoane cu care am colaborat deja pe acest proiect până acum şi nu mi-a mai răspuns nimeni. Sunt profund mâhnit de ceea ce se întâmplă, dar reafirm că nu voi renunţa la demersurile mele. Am convingere că, în cele din urmă, voi găsi o cale pe cont propriu pentru a duce această acţiune până la capăt”, spune Stănchescu, acesta anunţând la mijlocul lunii martie că, la alegerile locale din 2016, va candida pentru postul de primar al municipiului Târgu Jiu.
La acel moment autorităţile locale organizau o acţiune de comemorare a lui Brâncuşi, fără ca Stănchescu să fie invitat, demersul său fiind aspru criticat inclusiv de reprezentanţi ai atelierului pe care marele artist l-a avut la Paris şi care acum este deschis vizitatorilor.
Poetul Laurian Stănchescu, cel care a iniţiat demersurile pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, declară că, de câteva zile bune, nici u