Pentru obținerea succesului, un medic trebuie să știe să își vândă imaginea, susține prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, prezent, săptămâna trecută, la a lansarea cărții ”Cine ești tu doctore”, de dr. Nicolae-Iordache Iordache. ”E nevoie ca medicii să știe să își vândă imaginea, să și-o pună în valoare, pentru că trăim în interiorul unei lumi care abia așteaptă să caute motive de a arunca cu noroi în medici. În ultima vreme se vede acest lucru foarte bine. Așa încât, dacă noi învățăm să ne promovăm imaginea, o să ne ajute. Împreună cu presa trebuie să învățăm să lucrăm împreună, ca să știm să răspundem la întrebarea ”Cine ești tu doctore?”, cu un răspuns foarte simplu: suntem lideri de opinie, care trebuie să dăm o direcție bună și atunci ceilalți ne vor urma”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.