Când îmi făceam bagajele pentru plecarea la Paris, am strecurat între haine şi "Jurnalul parizian", al lui Eugen Simion, cu gândul să-l mai răsfoiesc, acum, la atâţia amar de ani de când a fost scris.
Pe vremea când nu visam vreodată să ajung acolo, dară-mi-te să lansez propria-mi carte în "oraşul lumină", citeam şi reciteam acest miunat jurnal: într-un fel secret trăiam imaginile acelea ale unui oraş cosmopolit, în care scriseseră şi trăiseră cei pe care aveam, până în momentul de faţă să-i admir fără rest: Hemingway, Scott Fitzgerald, Ezra Pound, Dos Passos, Gabriel Garcia Marquez, Julio Cortazar...
N-am făcut parte din nici o "gaşcă" literară, nici "înainte" şi nici "după", dar am reuşit să continui să admir câţiva scriitori români, dintotdeauna aceiaşi. Spre imensa mea bucurie, pe mulţi dintre ei aveam să-i văd, prezenţi în carne şi oase, la lansarea cărţii, în mulţimea de străini, francezi adunaţi să sărbătorească marea Sărbătoare a Culturii române desfăşurată în centrul Lumii, la Paris: Salon International du Livre...
Vor rămâne, ca nişte lumini mari sprinse în viaţa mea fiecare oră petrecută acolo cu Eugen Simion, Georges Banu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Martin, Marta Petreu, Nicolae Breban şi alţi câţiva, care duc înainte ceea ce numim Conştiinţa Literaturii Române. Dar despre asta, cu altă ocazie... M-am bucurat că un anonim ca mine a a avut prilejul să-şi reprezinte, după puterea lui, ţara acolo, dar şi pentru că m-am putut reprezenta pe mine, aşa cum am putut eu să "devin", în modesta mea prestaţie, căreia unii îi spun, exagerat, cred, chiar "literatură". M-am bucurat că prietenul meu ( scriam împreună la "Nu", încă din primii ani de după 1989!) Florian Bichir, jurnalist de mare talent, avea să-şi lanseze, şi el, cartea de reportaje în aceleaşi nevisate condiţii. Poate că asta înseamnă ceva şi pentru (fostul) jurnalism românesc, acela î
