Masa Rotundă “Innovation – driven Entrepreneurship”, care a avut loc în data de 12 aprilie la Hotel Continental din Târgu-Mureş, a fost dedicată comunităţilor antreprenoriale şi problematicii sectorului IMM. Întâlnirea a constituit un bun prilej de a dialoga pe teme de actualitate cu personalităţi internaţionale.
Antreprenoriatul şi asigurarea locurilor de muncă
“În aceste zile s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională, organizată de Universitatea “Petru Maior”, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, la iniţiativa departamentului de Drept şi Administraţie Publică. În cadrul Conferinţei, au existat lucrări ştiinţifice, din domeniile Drept Public, Drept Privat, Administraţie Publică dar am introdus şi tema Antreprenoriatului, deoarece problema asigurării locurilor de muncă este una deosebit de importantă”, a declarat conf. univ. dr. Zsuzsanna Szabo, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative. În această direcţie, aceasta a adăugat faptul că activitatea de cercetare în educaţia antreprenorială a IMM-urilor câştigă un aspect aplicativ şi deosebit de important.
Facultatea de Ştiinţe Economice, membru ERENET
Evenimentul a fost organizat în cadrul reuniunii anuale ERENET. Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative este membru fondator ERENET, o reţea de cercetare ştiinţifică în domeniul educaţiei antreprenoriale pentru ţările din Centrul şi Estul Europei. ERENET este o organizaţie ştiinţifică, cu mebri din peste 40 de ţări care au întâlniri anuale în vederea pregătirii programelor strategice din anii următori, din proiectele comune.
ESBA reprezintă interesele IMM-urilor
În data de 12 aprilie 2013, a avut loc cea de-a VI-a şedinţă anuală ERENET. “Cu această ocazie am invitat, şi ne onorează că a acceptat, preşedintele ESBA, cel mai mare grup de lobby din Europa, care se ocup