Vineri, 12 aprilie, unui deputat de Gorj (pesedistul Vasile Popeangă) i s-a luat un scurt interviu despre situaţia foştilor angajaţi ai UACC Rovinari şi, implicit, ai UACC Motru. Înainte de a aborda situaţia, să lămurim nişte aspecte: întreaga problemă pusă în discuţie implică plusuri şi minusuri privind acordarea hranei calde minerilor. Un mare plus – au loc de muncă nişte oameni (cei care pregătesc mâncarea), pentru care ar fi extrem de greu de găsit un serviciu. Un mare minus – calitatea hranei, de care s-au plâns minerii, beneficiari direcţi ai mâncării calde. Aşa că, doar din aceste două direcţii, voi cum aţi proceda? Ce aţi alege?
Acum, discutând despre acordarea unor tichete în schimbul mâncării pregătite la UACC Motru şi Rovinari, şi aici apar dubii: cine şi în ce condiţii se va ocupa de distribuirea bonurilor de masă? Ce firmă le va împărţi? E vorba de comisioane grase la mijloc ori de interesul ca minerii să intre în subteran cât mai voioşi? Sincer, nu intuim decât bucăţele din acest imens puzzle. Poate vom mai scrie pe viitor despre dorinţa de „a fi bine” minerilor.
Revenind, după introducerea mai amplă în subiect, constatăm un lucru interesant, însă trist pentru dezvoltarea nu doar a oraşului, ci a întreg judeţului. Probabil unii, acordându-ne „prezumţia de imbecilitate”, cred că tot Gorjul este chior sau, după caz, orb de-a dreptul. Nu bate la ochi, strident ca o paletă de culori vii, cum doar unii au Succes în urbea asta şi-n toate celelalte aşezări gorjeneşti? La o analiză atentă, veţi observa cum niciun investitor străin nu a poposit pe la noi (nu luăm în calcul Pirelli, acolo e o cu totul altă poveste). Parcă am fi ciumaţi sau am locui în vreun mediu toxic, poluant. Bine, fiind puţin maliţioşi, chiar este un mediu de afaceri toxic în Gorj. Dacă nu faci parte din cercul care trebuie, eşti zero – firma ţi se închide, doar dacă însă ţi s-
