Peste 200 de baimareni au fost prezenti astazi, 14 aprilie, la concertul de pricesne si cantari specifice Postului Mare. Evenimentul a fost organizat de catre „Liga Valorilor Maramures“, iar pe parcursul a catorva ore, pe scena au urcat diferiti artisti printre care Voichita Nemes, Nastacuta Iuga, Vlad Verdes, Gina Handro, Crina Haidamac, Cecilia Bozga, dar si grupul studentilor teologi „Teoforos” din Baia Mare.
In cea de-a patra duminica a Postului Mare, baimarenii si nu numai, au fost invitati sa ia parte la un eveniment dedicat tuturor credinciosilor. „Actiunea de astazi este un concert de pricesne destinat baimarenilor. Este foarte important in aceasta perioada sa ne gandim mai mult la Dumnezeu, si sa-i daruim si sufletului hrana spirituala , duhovniceasca. Este o muzica ce alina durerea si suferinta sufleteasca“ a spus Marian Gulin, presedintele organizatiei Liga Valorilor.
Evenimentul cultural a avut loc in sala mare a Teatrului Municipal si a fost apreciat de toti cei prezenti, majoritatea aratand ca o astfel de initiativa ar trebui organizata in fiecare post. „Pricesnele sunt foarte importante pentru un om credincios, care se gandeste ca se apropie o sarbatoare atat de importanta. Sunt binevenite evenimentele de acest gen si ar trebui reptate dupa parerea mea “, a spus Valentin Breban, unul dintre spectatori.
„Sunt foarte importante pentru mantuirea sufletului. Acum in post trebuie sa ne rugam cat mai mult , sa fim mai aproape de Dumnezeu“, a aratat Ilie Boier.
Indiferent de religie, spectatorii au mai aratat ce pricesnele si cantarile bisericesti ar trebui sa aiba loc in viata fiecaruia dintre noi. „ Sunt mai importante ca orice, pentru ca atunci cand crezi in Dumnezeu te ajuta . Ar trebui sa fie mai dese astfel de concerte, nu numai in post. Acum trebuie sa fim mai buni, sa tinem post, sa fim mai credinciosi s