Vitalie Marinuţa, ministrul în exerciţiu al Apărării, şi unul din reformatorii Partidului Liberal, afirmă că schimabrea până la acapăt anunţată de liberali, în cadrul campaniilor electorale, se amână cu zece ani.
„Atunci când protagonistul schimbării (Dorin Chirtoacă) va fi gata pentru a prelua iarăşi eştafeta. Până atunci, dacă nu ne restructurăm, nimeni nici nu trebuie să se gândească la această schimbare, anunţată încă în 2005, iar despre cea până la capăt nici nu discutăm“, scrie Marinuţa pe pagina sa de facebook.
Acesta susţine că acest fapt a fost confirmat chiar de Dorin Chirtoacă, cel care a fost idealul schimbării, speranţa viitorului. „Rar cine merge împotriva „familiei“ pentru binele naţiunii şi e mai uşor să declară ceva, decât să acţionezi. Vorba cântecului: „Eminescu să ne judece!““, afirmă ministrul în exerciţiu.
Oficialul susţine că în partidele democratice oamenii sunt acultaţi de către conducere. „Au dreptul la opinie, la iniţiativă, la critic, să aleagă şi să fie aleşi în bază de profesionalizm, dar nu de rudenie. Au dreptul să abordeze probleme şi să primească răspunsuri, ori să caute împreună soluţii. În partidele nedemocratice, totalitare, de tip comunist sau SRList orice critică, orice opinie, orice dezacord cu poziţia liderilor, se soldează, în cel mai bun caz, cu demisie. Puterea corupe!“, mai scrie ministrul.
Precizăm că un grup de deputaţi, miniştri, viceminiştri, lideri locali ai Partidului Liberal au cerut reformarea formaţiunii, inclusiv prin schimbarea liderului Mihai Ghimpu cu tânărul primar Dorin Chirtoacă.
Aşa numitul Consiliu de Reformare al Partidului Liberal a cerut ca formaţiunea să revină la masa de negocieri pentru ca să fie păstrată o coaliţie pro-europeană la Chişinău. Ei au reclamat că în partid este autoritarism şi au solicitat să fie admisă pluritatea de opinii şi să fie promovate cadre în baz