Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Legislativ pune Guvernul în faţa unei dileme: când a început concret regimul comunist?

Publicat in Mediafax, duminică 14 aprilie 2013 ·

Consiliul Legislativ a atenţionat Guvernul că Legea imobilelor naţionalizate va putea avea probleme de interpretare şi aplicare, deoarece nu specifică în mod concret data de început a regimului comunist, care este încă disputată de jurişti şi istorici între Guvernul Petru Groza şi abdicarea regelui.

Deşi actele normative anterioare, aprobate începând cu 2001, care au reglementat retrocedarea proprietăţilor au marcat încă din titlu momentul de la care se consideră că a început regimul comunist, astfel încât foştii proprietari să poată cunoaşte exact dacă sunt sau nu îndreptăţiţi să solicite despăgubiri, proiectul de lege aprobat de actualul Guvern face referire doar la imobilele preluate abuziv "în perioada regimului comunist", un mod general de exprimare fără o referinţă de datare istorică.

Această omisiune a determinat Consiliul Legislativ să transmită atenţionări Guvernului, printr-un aviz favorabil, dar cu observaţii.

Astfel, Consiliul a avertizat că expresia "în perioada regimului comunist" nu beneficiază de o accepţiune unitară nici din punct de vedere juridic şi nici din punct de vedere istoric şi a propus înlocuirea acesteia prin perioada concretă avută în vedere de iniţiatori, atenţionând că absenţa unei delimitări concrete temporale va putea conduce la dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii.

"Menţionăm că debutul regimului comunist sau al perioadei comuniste este diferit identificat de istorici, unii considerându-l marcat de data de 6 martie 1945 (instaurarea Guvernului Petru Groza), iar alţii, de data de 30 decembrie 1947 (abdicarea Regelui Mihai I şi constituirea Republicii Populare Române)", explică Guvernului experţii Consiliului Legislativ.

În acest sens, instituţia aminteşte că Legea 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ca şi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Nu am nicio aşteptare de la această renumărare, dimpotrivă, se închide un capitol. E o decizie a membrilor CCR, nu mă priveşte, nu am cerut-o

News.ro acum 36 minute
Preşedintele demisionar al PSD Marcel Ciolacu, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, afirmă, joi seară, că nu are nicio aşteptare de la renumărarea voturilor dispusă de către CCR. ”Eşecul de a nu intra în turul doi mi l-am asumat (...)

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 45 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 24 minute
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Kelemen Hunor, furios pe cei care conduc statul român. „Au creat haos şi instabilitate politică”

Adevarul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este "inexplicabil" ce se întâmplă la vârful statului român şi este "furios" pe cei care conduc statul pentru că au creat instabilitate politică şi "un haos ce n-a mai văzut lumea".

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Crin Antonescu: Nu văd ce e rău într-o renumărare. Dacă numărătoarea a fost corectă, ea se va confirma, dacă nu, ea se va rectifica / E limpede că până mâine nu cred că renumărarea tuturor voturilor, cum înţeleg că s-a solicitat, e posibilă

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu afirmă că nu vede problema renumărării voturilor la alegerile prezidenţiale, dar nu crede că acest lcuru se poate realiza în termenul solicitat de cătrtre Curtea Constituţională. ”Dacă numărătoarea a fost core

POLITICO: Bruxelles-ul va media între TikTok şi România, în timp ce disputa electorală ia amploare

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune cu autorităţile române şi TikTok, după ce autorităţile de reglementare de la Bucureşti au ameninţat cu suspendarea platformei de social media din cauza rolului său în victoria unui candidat antisist

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum o ora
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

STS: Sistemele informatice pentru alegeri au funcţionat fără probleme şi nu au fost ţinta atacurilor

Mediafax acum 2 ore
STS a oferit Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) toate informaţiile privind suportul tehnic asigurat pentru Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Înaintea alegerilor din 24 noiembrie, instituţia a luat măsuri preventive pentru a preveni

Cristian Terheş: USR şi Elena Lasconi au comis o potenţială fraudă, care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin

News.ro acum 2 ore
Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, a explicat, joi, în ce a constat contestaţia sa la CCR privind anularea rezultatelor primului tur de scrutin la prezidenţiale, el arătând că ”USR şi Elena Lasconi au comis o potenţială fraudă, ca

Vremea

București
acum

joi

4°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°