Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Un consilier local din Aiud reclamă dispariția a sute de tone de piatră cubică din granit rezultate după decopertarea unor străzi

Publicat in Alba24, duminică 14 aprilie 2013 ·

Un consilier local din municipiul Aiud acuză de proastă gestionare și de furt administrația publică locală și a anunțat că va face plângere penală la DNA, Poliția Economică și Curtea de Conturi. Este vorba despre modul în care a fost folosită cantitatea de peste 700 de tone de piatră cubică din granit din urma decopertării unor străzi din municipiu.

Consilierul local Tiberiu Budușan acuză faptul că, din cele peste 700 de tone de piatră care ar fi trebuit contabilizată și gestionată, provenită în urma decopertării unor străzi din Aiud, la această oră mai este foarte puțină, uşor peste 70 de tone și din aceasta se vinde, „la negru”, unor persoane ce fac parte din cercul de prieteni ai conducerii administrative a municipiului.

„Deși această acțiune se poate numi furt, se pare că celor din administrație nu le pasă. Își bat joc de noi. Se fură cu camionul și nici măcar nu se sinchisesc să-și acopere urmele. Vă aduc drept dovadă câteva fotografii în care se vede cât se întindeau grămezile de piatră, cât a mai rămas și urmele de roți de camion lăsate ca urmare a transporturilor făcute. Am și informații despre persoane cărora li s-a dat/vândut piatră”, afirmă consilierul Tiberiu Budușan.

Tensiunea dintre consilierul local și administrația publică locală a început în urmă cu aproximativ o lună, atunci când acesta a inițiat un proiect de hotărâre prin care se propunea acordarea, cu titlu gratuit, unei cantităţi de piatră bisericii ortodoxe din localitatea aparținătoare Gârbova de Jos, proiect respins de către coaliția majoritară a Consiliului Local Aiud. Atunci, spre surprinderea majorității celor care au asistat la ședință, s-a aflat că, din cele peste 700 de tone, atât cât – potrivit calculelor – ar fi trebuit să rezulte în urma decopertării unor străzi, administrația locală mai are doar aproximativ 122 de tone și că această piatră nu a fost nici mă

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 50 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°