Adam şi Eva, după Liviu Rebreanu; regia: Alexander Hausvater; decorul: Adrian Damian; costumele: Alina Lăţan; coregrafia: Andreea Gavriliu; muzica: Adrian Enescu; din distribuţie: Ionuţ Caras, Ramona Dumitrean, Ion Rizea, Ana Maria Cojocaru, Mara Opriş; Teatrul Naţional din Timişoara, stagiunea 2012/2013.

Interesul lui Liviu Rebreanu pentru teme ezo­terice, precum aceea din romanul Adam și Eva, a fost și a rămas la fel de sur­prin­zător ca și acela al regizorului Alexander Haus­vater, care a montat la Teatrul Național din Ti­mișoara un spectacol după această carte. Marele ro­mancier realist tran­silvă­nean care a marcat lite­ra­tura română cu celebrele sa­le romane sociale Ion și Răscoala evadează aici din preocupările sale pre­di­lec­te, pentru a scrie cu un pa­tos aproape romantic un ro­man de factură mistică, într-un mo­ment de dezabuzare, probabil, când rigo­rile intelectualului raţionalist cedează pre­siunii misterelor insondabile, în încercarea de a explica inexplicabilul.

Povestea profesorului de filosofie To­ma Novac, confruntat cu ade­vărurile ultime într-un moment limită, cel de dinaintea sfâr­și­tu­lui, îi deschide scriitorului pers­pectiva unei alte înțelegeri a lumii, pe ca­re până atunci o măsurase cu grile poate prea rigide. În clipa morții, omul e dez­le­gat să explice ceea ce n-a putut înțelege pe pământ: începutul și sfârșitul, între ca­re se înșiră cele șapte vieți ale sufletului. E nevoit de situație, cum s-ar zice, să ac­cepte această teorie a unui coleg mai bă­trân, pe care o nesocotise până atunci, pen­tru a putea primi mai ușor sentința fi­nală. Așa se naște istoria celor șapte re­în­carnări ale sufletului prin care e obligat să treacă orice muritor înaintea așezării sale în pacea eternă.

Importanța acestei transcendențe e acom­paniată de frumusețea înălțătoare a trăirii, un vis halucinant, greu de mister, dar și de înț