Ce-i vine lui Constantin Turturică, pînă atunci romancier? Scrie o piesă de teatru cu securiști, kaghebiști și i-o pune în scenă Tocilescu la Naționalul din București.

Piesa avea spectatori, dar nu cine știe ce. Turturică, trist, tot aducea vorba, pe unde apărea, despre securiști și informatori. Care-l mai cunoștea se gîndea că din cauza piesei – că se ducea în fiecare seară s-o vadă și să numere și spectatorii din sală. Pe securiști nu-i scotea Turturică din să le facă și să le dreagă. Față de informatori avea o dispoziție oscilantă – ba-i înjura, ba le plîngea de milă: că unii, cine știe, turnau din prostie, nu să facă rău. Și odată tăcea, de nu mai scoteai o vorbă de la el. Îl sfătuiește un amic să nu se mai ducă să-și vadă piesa, dacă-l răscolea așa de rău. Turturică, din contra – o ținea cu catharsis-ul! Și-ntr-o seară, după ce vorbește cu Tocilescu, iese pe scenă cînd să-nceapă spectacolul și zice că el, Constantin Turturică, a fost informator timp de 20 de ani. Ce succes a avut piesa după mărturisirea lui! Și Turturică, pe care-l cam lăsase inspirația, a scris și două cărți despre aventurile lui de informator. Pe prima a intitulat-o ambiguu: Nu ești obligat să mori tîmpit.

Publicat în Cațavencii, nr. 14(92), 2013

Ce-i vine lui Constantin Turturică, pînă atunci romancier? Scrie o piesă de teatru cu securiști, kaghebiști și i-o pune în scenă Tocilescu la Naționalul din București.

Piesa avea spectatori, dar nu cine știe ce. Turturică, trist, tot aducea vorba, pe unde apărea, despre securiști și informatori. Care-l mai cunoștea se gîndea că din cauza piesei – că se ducea în fiecare seară s-o vadă și să numere și spectatorii din sală. Pe securiști nu-i scotea Turturică din să le facă și să le dreagă. Față de informatori avea o dispoziție oscilantă – ba-i înjura, ba le plîngea de milă: că unii, cine știe, turnau din prostie, nu să